„În etapa I beneciază toți cei aproximativ 5 milioane de pensionari, toată lumea va primi pensiile recalculate. Dintre aceștia, peste 3 milioane de pensionari vor avea măriri ale pensiilor, unele foarte mari, spectaculoase. Aici mă refer la punctele de stabilitate, care este o noutate în această nouă lege a pensiilor: cine realizează stagii de cotizare mai mari de 25 de ani va primi, ca un bonus, aceste puncte de stabilitate. Așadar, în etapa I vor intra absolut toate pensiile din sisemul public aflate în plată”, a declarat șeful CNPP, la Antena 3 CNN.
Majorările vor fi semnificative în special pentru românii care au muncit mult şi au un stagiu de cotizare de peste 40 de ani. Aceștia se vor bucura de pensii mai mari și cu 90%.
„Pentru etapa II, vorbim numai despre acei pensionari care au avut aceste sporuri nepermanente, care, în momementul de față nu sunt luate în calcul la pensie. Acest lucru se va întâmpla. Avem termen 6 luni, de la 1 septembrie, când intră legea în vigoare, ca noi să le calculăm din oficiu. Este vorba despre acordul global, care este cel mai mare spor, aici se vor vedea cele mai mari creșteri.
Avem termen până în februarie 2025 să recalculăm toate aceste pensii, noi îi spunem a doua mică recalculare. Prima recalculare vizează absolut toți pensionarii, de a doua beneficiază doar acei pensionari care au lucrat în acele sectoare de activitate care au avut sporuri cu caracter nepermanent: al 13-lea salariu, ore suplimentare, premii, acordate în mod sporadic”, a mai explicat Baciu.
Principalele reglementări din noua lege a pensiilor
– introducerea unei noi formule de calcul, bazată pe numărul de puncte realizat de fiecare beneficiar potrivit principiului contributivităţii
– stabilirea vârstei standard de pensionare la 65 de ani, atât pentru femei, cât și pentru bărbați
– stagiul minim de cotizare este de 15 ani, iar stagiul complet de cotizare contributiv de 35 de ani;
– reducerea vârstelor standard de pensionare pentru persoanelor care au realizat stagiu de cotizare contributiv în condiții de muncă speciale și deosebite, în condiții de handicap sau au depășit stagiul complet de cotizare
– stagiul de cotizare mai mare de 25 de ani va fi răsplătit cu puncte suplimentare pentru vechime
– normalizarea condițiilor speciale și deosebite de muncă până în anul 2035
– acordarea unor beneficii pentru mame, care se pot pensiona mai devreme cu câte şase luni pentru fiecare copil pe care l-au născut şi crescut, până la vârsta de 16 ani, în limita unei reduceri maxime de trei ani şi şase luni
– luarea în calcul la stabilirea pensiei a sporurilor nepermanente pentru care s-au plătit contribuții.