Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că, în perioada 30 septembrie – 25 octombrie, pe DN 7 Râmnicu Vâlcea – Sibiu, sectoarele kilometrice 198+200 – 207+000, 216+000 – 219+000, 224+000 – 227+300 şi 228+000 – 233+200, traficul rutier va fi închis pe o distanţă de aproximativ 300 de metri, în reprize de maxim 15 minute, care vor alterna cu intervale de deschidere a circulaţiei.
Închiderea circulaţiei este necesară pentru realizarea intervenţiilor de rânguire a versanţilor, dislocarea blocurilor de rocă şi îndepărtarea vegetaţiei.
Ulterior, pentru alte activităţi necesare lucrărilor, se vor institui restricţii de trafic alternativ, pe câte un sens de circulaţie, cu semafor şi piloţi de trafic.
Nu vor fi instituite restricţii noaptea, iar lucrările se vor executa conform următorului program: luni-joi, între orele 07:00 – 16:00; vineri, între orele 07:00 – 14:00 şi sâmbătă, între orele 07:00 – 18:00.