Începând cu luna iunie a acestui an a început reabilitarea Grădiniței ”Vis de copil” de pe strada Siretului, iar constructorul s-a angajat că va termina lucrările până la finalul acestui an, adică mai devreme cu șase luni față de termenul din contract. În cele patru luni, din septembrie, de la începerea anului școlar, și până în decembrie, pentru cei 54 de copii s-a găsit soluția să meargă la o grădiniță din zona CAM, într-un spațiu care, în ultimele trei decenii, a găzduit câteva generații de preșcolari, copii ai cetățenilor din cartierul Debarcader. Acel spațiu, un apartament situat la parterul unui bloc, a fost reabilitat chiar în această vară, cu bani de la bugetul local al municipiului Tg-Jiu și a avut aviz de la DSP și Ministerul Educației ca spațiu de învățământ.
Premoniția lui Romanescu
Într-o emisiune la GorjOnline primarul Marcel Romenscu a afirmat, în urmă cu două săptămâni, că se așteaptă să răbufnească un scandal, în legătură cu mutarea temporară a copiilor de la o grădiniță din centrul municipiului, care a intrat în reabilitare, în zona de nord, în cartierul CAM. ”Împreună cu Inspectoratul Școlar, am găsit soluții și pentru unitățile de învățământ care au intrat în reabilitare. Este adevărat, cu suferință uneori, pentru că părintele care era obișnuit să se ducă la ”Vis de copil”, pe strada Siretului, pentru o perioadă scurtă de timp, cel mult până la sfârșitul anului, trebuie să-și ia copilul și să-l ducă în Debarcader. Acolo am avut o structură la parterul unui bloc pe care am amenajat-o, iar copiii merg acolo. Au început părinții să comenteze pe anumite grupuri, dar trebuie să înțeleagă că nu putem să facem reabilitarea clădirilor cu copiii în clădire.Pe de altă parte, am finanțarea și contractul semnat de un an, am așteptat, apoi am dat și ordinul de începere a lucrărilor și nu se poate amâna la nesfârșit, pentru că cel puțin pe PNRR termenul este 2026. Dar să nu uităm că acolo, 30 de ani, la parterul acelui bloc a funcționat o grădiniță. Nu se poate ca cei din Debarcader, 30 de ani, să-și ducă copiii în acea structură, iar cei din centru să nu accepte șase luni”, a spus primarul la GorjOnline.
Romanescu a preconizat exact cum va evolua scandalul și cum totul va lua o turnură politică.
În primă fază…
… subiectul grădiniței de la parterul blocului din CAM a apărut în presă. Motivul: spațiul este insuficient și miroase a canalizare. Știrea a fost rostogolită pe televiziunile centrale cel puțin două zile, evident cu puncte de vedere ale părinților nemulțumiți. Că doar principiul potrivit căruia ”Obrazul subțire, cu fason se ține!” e cât se poate de actual, iar opinia acelor oameni a fost exploatată cu un scop. Totuși, trebuie menționată declarația unuia dintre părinți: ”Ies tot felul de cuișoare ruginite din lambriu și copiii o să se lovească de ele la un moment dat”. Adică pe lângă mirosul de canalizare a mai apărut și problema asta nerezolvabilă a ”cuișoarelor din lambriu”.
În scenă a intrat…
… Direcția de Sănătate Publică (DSP) Gorj, deși instituția și-a dat avizul, în toți acești ani, că spațiul este unul adecvat și poate funcționa ca și grădiniță. De această dată, deși spațiul a fost renovat în totalitate, în punctul de vedere oferit presei, directorul executiv al DSP Gorj, Narcis Stoian a invocat faptul că a lăsat unele măsuri pe care autoritatea locală trebuie să le implementeze. ”Inspectorii de sănătate publică au decis însă că spațiul în care învață copiii le pune sănătatea în pericol și au hotărât relocarea imediată. Autoritățile locale au termen șapte zile să găsească alt spațiu…”, potrivit unei știri apărută pe un post central de televiziune.
Stoian a declarat pentru GorjOnline că, până acum, DSP Gorj nu a primit reclamații din partea părinților. Adică atâtor sute de părinți care și-au dus copiii la grădinița din CAM nu le-a puțit canalizarea.
”Din ce știu eu, nu au fost reclamații în trecut. Noi le-am lăsat termenul ăsta ca să găsească soluții”, a precizat Stoian.
Presa de partid…
… a continuat show-ul: ”Liberalii se revoltă: Acces interzis la grădiniță pentru 54 de copii”, a titrat GorjTV, postul de televiziune deținut de firma Proeuropa SRL, societate care are ca unic acționar Fundația Pro Europa Turceni, controlată de familia senatorului Iordache. De fapt, se pregătea intrarea triumfală a acestora în scenă. În ziua următoare, Pandurul, siteul de știri controlat de Iulian Popescu titra: ”Reprezentanții PNL Gorj au depus ieri o adresă la Primăria Municipiului Târgu Jiu. Aceștia au solicitat identificarea unui spațiu adecvat pentru relocarea temporară a copiilor, fie din patrimoniul comunității locale, fie din proprietăți private care pot fi închiriate”.
Glazura de pe tort…
… a venit chiar în acea zi, când ”salvatorii” Iordache și Popescu s-au filmat într-o casă din centrul municipiului Tg-Jiu și au declarat că este un spațiu pe care l-au identificat, sunt dispuși să-l închirieze și să-l pună la dispoziția Primăriei Municipiului Tg-Jiu, gratuit. Surpriză însă: cei doi au intrat în acel spațiu fără acceptul proprietarului, iar imobilul este deja închiriat și amenajat pentru un after school.
Primarul Romanescu a confirmat informația, marți seara, într-o postare video, pe pagina sa de pe o rețea de socializare. ”Astăzi m-am întâlnit cu persoana care avea închiriat acel spațiu pe care-l prezentau domnii Iulică și Ionică, ca fiind spațiul pe care dânșii îl pun la dispoziție gratuit autoritățile publice locale pentru a desfășura activitățile acelei grădinițe. În afară de faptul că este o minciună sfruntată, și că acești doi indivizi vând pielea ursului din pădure, vreau să vă aduc la cunoștință faptul că în acea clădire astăzi își desfășoară activitatea o persoană fizică, ce vrea să dezvolte un after school. Deci, nu este clădirea domnului Ionică și domnului Iulică Popescu, este clădirea unei persoane care astăzi a venit la Primăria Municipiului Tg-Jiu și a spus că nici măcar dumneaei nu a fost prezentă la momentul în care s-a făcut filmulețul, într-un spațiu închiriat”, a declarat Romanescu.
De altfel, primarul a spus, în cadrul aceleiași emisiuni la GorjOnline, că este sigur de faptul că întreaga campanie electorală a PNL Gorj pentru alegerile parlamentare va fi tot împotriva sa, din cauză că perdanții nu s-au obișnuit cu ideea că au eșuat la alegerile locale, după ce au primit o lecție la vot din partea târgujienilor și gorjenilor care le-au arătat că nu cred în promisiunile lor nerealiste.