Administrația Națională de Meteorologie a transmis o informare meteo de precipitații în general moderate cantitativ, polei și intensificări ale vântului.
În sudul, estul și centrul țării temporar vor fi precipitații în general moderate cantitativ și se vor acumula 15…25 l/mp și izolat peste 30 l/mp. Vor predomina ploile, iar din cursul serii de miercuri (9
decembrie) și până în dimineața zilei de joi (10 decembrie) în jumătatea de nord a Moldovei vor fi mai ales ninsori. Temporar se va depune polei în estul țării și pe arii restrânse în restul teritoriului.
Local, vântul va prezenta intensificări, cu rafale în general de 45…55 km/h.
La munte vor predomina nisorile, iar joi (10 decembrie) și vineri (11 decembrie), la altitudini mai joase precipitațiile vor fi mixte, favorizând depunerile de polei. Vântul va prezenta intensificări locale, cu viteze de peste 60…70 km/h
Va fi Cod galben în intervalul 9 decembrie, ora 17.00 – 11 decembrie, ora 15.00, în Carpații Meridionali și de Curbură. Vor fi ninsori abundente, strat consistent de zăpadă, intensificări ale vântului și viscol în special la altitudini mari.
În sudul Banatului, nordul Olteniei și al Munteniei, sud-estul Moldovei vor fi ploi însemnate cantitativ.
În Carpații Meridionali și de Curbură temporar va ninge, mai abundent la altitudini de peste 1400 m și se va depune strat consistent de zăpadă. Vântul va avea intensificări, iar pe creste va fi tare, cu viteze la rafală de peste 90…100 km/h și va fi viscol ce va determina scăderea vizibilității.
În sudul Banatului, nordul Olteniei și al Munteniei, precum și în sud-estul Moldovei vor predomina ploile care vor fi însemnate cantitativ, iar cantitățile de apă vor depăși 30…40 l/mp și pe arii restrânse 50…70 l/mp.