Ultima oră

Codul Rutier 2022. Noi reguli pentru a obţine permisul de conducere

Codul Rutier 2022. Klaus Iohannis a promulgat, astăzi, noua lege care prevede noi reguli pentru cei care vor să obţină permisul de conducere.

Codul Rutier 2022. Noua lege prevede noi reguli pentru examenul pentru obţinerea permisului de conducere şi a fost promulgată, azi, de Klaus Iohannis.

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, azi, legea privind completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, privind circulația pe drumurile publice (PL-x 66/17.02.2020), informează Administraţia Prezidenţială.

Actul normativ, iniţiat de senatorul USR Cosmin Poteraş, prevede introducerea de cursuri de conducere defensivă şi de prim-ajutor, atât pentru obţinerea permisului de conducere cât şi pentru cei care au permisul suspendat.

”Anual, aproape 2.000 de oameni îşi pierd viaţa în accidente rutiere pe drumurile din România şi aproape 10.000 de persoane sunt grav rănite. Nu putem asista pasivi la pierderea de vieţi omeneşti şi cea mai simplă cale este prevenţia.

Cred că educaţia rutieră poate fi un pas înainte, în sensul în care, pe de o parte, poate ajuta la conştientizarea pericolului pe care condusul agresiv îl reprezintă şi – pe de alta – îi pregăteşte pe şoferi să conducă defensiv.

De asemenea, abilitatea de a acorda corect primul ajutor în caz de accident auto poate salva vieţi omeneşti, motiv pentru care am propus obligativitatea unui curs de prim ajutor ca o precondiţie pentru obţinerea permisului”, a transmis Cosmin Poteraş, potrivit unui comunicat de presă al USR.

Codul Rutier 2022. Ce prevede noua lege promulgată de Klaus Iohannis

Proiectul prevede ca cele două cursuri să fie introduse în cadrul pregătirii teoretice și practice pe care o fac persoanele care solicită prezentarea la examen pentru obținerea permisului de conducere în următoarele situații:

obținerea, pentru prima dată, a permisului de conducere;
beneficierea de reducerea perioadei de suspendare a sancțiunii complementare a suspendării temporare a exercitării dreptului de a conduce în ipotezele constatării de către organele competente a săvârșirii de către participantul la trafic a unei fapte contravenționale;
dispunerea sancțiunii complementare a suspendării temporare a exercitării dreptului de a conduce atunci când fapta contravențională se circumscrie fie conducerii sub influenţa băuturilor alcoolice, fie nerespectării regulilor privind prioritatea de trecere, depăşirea sau trecerea la culoarea roşie a semaforului, dacă prin aceasta s-a produs un accident de circulaţie din care au rezultat avarierea unui vehicul sau alte pagube materiale.
obținerea, după anularea permisului de conducere printr-o hotărâre judecătorească definitivă, a unui nou permis de conducere.

 

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *