Prefectul de Gorj a luat măsuri imediat ce a văzut că există suspiciuni legate de concursul organizat de Primăria Țicleni. A trimis acolo Corpul de Control și evident că organismul în cauză a depistat rapid neconformități care au atras după sine anularea concursului. Deja două persoane se înscriseseră pentru post, iar în primărie se anunțase deja câștigătoarea în persoana unei localnice apropiate edilului PSD.
Cert este că de la dosarul de concurs lipseau multe, motiv pentru care, concursul va fi reluat doar când aceste prevederi vor fi respectate. Până pe data de 26 iulie, primăria trebuie sa anunțe Prefectura că a respectat condițiile impuse de lege, abia apoi concursul poate fi reluat.
Reamintim că acesta nu este singurul concurs de angajare asupra căruia planează suspiciuni, primăria a mai avut un post vacant pentru care candidații au picat iar că să treacă cine trebuia s-a schimbat comisia de concurs.