Ultima oră

Conducerea USR-PLUS aprobă astăzi programul de guvernare şi lista miniştrilor din Guvernul Cioloș

Programul de guvernare şi lista Guvernului Cioloş urmează să fie aprobate duminică după-amiază de conducerea USR-PLUS. Luni, acestea urmează să fie depuse la Parlament, în vederea declanşării procedurii de învestire a noului Cabinet.

Dacian Cioloş afirmă că printre membrii Executivului ar trebui să se regăsească fostul ministru al Transporturilor Cătălin Drulă şi fostul vicepremier Dan Barna. Cioloş a precizat că va menţine actuala structură a Guvernului, pentru a evita procedurile suplimentare pe care o eventuală modificare le-ar implica, ceea ce ar duce la prelungirea crizei politice.

Lista cu propunerile de miniştri şi programul de guvernare USR vor fi depuse luni în Parlament, iar Birourile Permanente ale celor două Camere stabilesc data şedinţei comune pentru învestirea noului Executiv, termenul fiind de cel mult 15 zile.

Lista miniștrilor pe care Dacian Cioloș îi vrea în noul Guvern USR-PLUS – variantă de lucru

Mihai Gâdea a prezentat, miercuri, în exclusivitate, la Sinteza Zilei, lista de miniștri pe care Dacian Cioloș îi vrea în noul guvern monocolor USR-PLUS.

Dacian Cioloș – Prim-ministru

Dan Barna – vicepremier și ministru de externe

Vlad Voiculescu / Ioana Mihăilă – Ministru al Sănătății

Cătălin Drulă – Ministrul Transporturilor

Cristian Ghinea – Ministrul fondurilor Europene

Cristina Prună – Ministrul Economiei/Energiei

Stelian Ion – Ministrul Justiției

Dragoș Pâslaru / Oana Țoiu – Ministrul Muncii

Claudiu Năsui / Anca Dragu – Ministrul Finanțelor

Ștefan Pălărie – Ministrul Educației

Dragoș Tudorache – Ministrul Administrației și Internelor

Ionuț Moșteanu – Ministrul Dezvoltării

Iulian Bulai – Ministrul Culturii

George Cățean – Ministrul Agriculturii

sursa: antena3.ro

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *