La data de 1 februarie 2025, polițiști din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Motru au fost sesizați prin plângere de un bărbat, de 22 de ani, din comuna Dragotești, cu privire la faptul că în cursul serii de 31.01 spre 01.02.2025, ar fi fost în vizită la un bărbat, de 33 de ani, din Bolboși, iar în urma unui conflict spontan, generat de consumul excesiv de alcool, ar fi fost lovit de către acesta, în zona capului.
Din verificările efectuate de către polițiști, s-a constatat că, în cursul dimineții de 1 februarie, în jurul orei 07.00, bărbatul de 22 de ani s-a prezentat la Centrul de Permanență Mătăsari, unde a solicitat îngrijiri medicale, acuzând dureri în zona capului.
Acesta fost transportat de către un echipaj de ambulanță la Spitalul de Urgență Târgu Jiu, pentru investigații de specialitate.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de lovire.
În continuarea cercetărilor, față de bărbatul de 33 de ani s-a luat măsura reţinerii pe o perioadă de 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Gorj, urmând ca în cursul zilei de azi să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Motru cu propuneri corespunzătoare.