Dezvăluiri

Consilierii din Țicleni au votat ceva ce nu există!

Un consilier local din Țicleni demonstrează încă o dată că o parte dintre aleși votează orice fără să acorde un minim de atenție pentru ceea ce li se pune sub nas. Dragoș Geică, consilier ADN, susține că cele întâmplate la Primăria Țicleni sunt de noaptea minții.

„În ședința de azi(n.r.joi) consilierii locali au aprobat Proiectul de hotărâre privind execuția bugetară, fără ca acest proiect să le fi fost comunicat. Precizez că execuția bugetară prezintă veniturile primăriei și modul cum sunt cheltuiți banii localității. După ce am semnalat această aberație (CUM SĂ VOTEZI CEVA CE NU EXISTĂ!), cei de la primărie au confirmat că au greșit „din motive tehnice”, iar după ce s-a încheiat ședința, au comunicat că respectivul proiect a fost retras de pe ordinea de zi a ședinței încheiate deja”, a transmis alesul local Geică.

„Avem convingerea că prin seriozitatea celor implicați în administrația locală, lucrurile s-ar putea schimba în beneficiul comunității”, mai transmite consilierul care a mai făcut publice și alte derapaje ale administrației locale PSD de la Țicleni.

De altfel, chiar la începutul acestei luni, primăria a fost amendată cu 5000 de lei pentru nerezolvarea problemei câinilor fără stăpân.

 

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *