Deputatul de Gorj, Mihai Weber, este nemulțumit de situația secretarului de stat Constantin Ștefan, promovat de PSD Gorj în Ministerul Energiei. Mihai Weber a declarat că nu își poate ascunde nemulțumirea legat de atribuțiile primite de fostul consilier județean și angajat al Complexului Energetic Oltenia. Constantin Ștefan este mai mult prezent la întâlniri sindicale sau la acțiuni care au prea puțin tangență cu domeniul pe care îl cunoaște. Este vorba de domeniul minier și energetic. Mihai Weber este nemulţumit și de prestația actualului ministru al Energiei, Virgil Popescu.
Parlamentarul crede că secretarul de stat ar trebui să primească atribuții care să îi permită să se ocupe de companii precum Complexul Energetic Oltenia de care depinde Sistemul Energetic Național într-o perioadă în care se discută de o nouă politică energetică la nivelul Uniunii Europene, în contextul războiului din Ucraina.