Actualitate

Constatarea tristă a unui târgujian: produsele din piață mult mai scumpe decât cele de la supermarket

Un târgujian a dorit să dea o mână de ajutor producătorilor locali în ziua în care s-a anunțat un mare boicot al supermarket-urilor și a mers în Piața Centrala din Târgu Jiu. Aici a constatat că multe din tarabe sunt închise, iar puținele produse expuse la vânzare erau mult mai scumpe decât în supermarket-uri.

„Am fost azi în piață, apoi in Kaufland, Dedeman si Lidl. În piață, jumătate din tarabe sunt închise, azi noapte au fost -10 grade, deci cele care erau deschise aveau ceva produse vizibil înghețate (varză, roșii, ridichi și altele), produsele locale se rezuma la ceva pătrunjel ofilit, ardei si hrean la borcan, murături, ceva țuică și vin, nuci și alte mărunțișuri, în rest citrice și fructe de import majoritatea. Am cumpărat hrean și ciuperci murate la borcan și sâmbure de nucă, as mai fi vrut ceva cartofi și legume dar mi-a fost frică să nu fie degerate. Căpșuni în piață 20 de lei caserola, la Kaufland 14,49 lei, banane piață 9,50, la Kaufland 6,99, țelina piață 15 lei/kg, la Kaufland 6,99 si exemplele pot continua. Urăsc prețurile alea din piață cu cifra întreagă mare și fracția scrisă mic, cu intenția clară de păcălire a consumatorului, în plus plătești pentru calitatea întâi și în plasă te trezești cu marfa cea mai proastă. Îmi place în piață, merg des, dar mai tot timpul plec cu un gust amar, marfă adusă din angrouri, de import, mai scumpe decât oriunde și vânzătorii încearcă să te păcălească prin diverse metode.

În plus, cei din piață nu plătesc impozite și taxe, nu emit bon fiscal cu toate că au prețuri mai mari, supermarket-urile plătesc tva, taxe diverse, impozit pe salarii, contribuții pentru șomaj, pensii, sănătate, impozite pe profit și dau de lucru la mii de producători, cumpără servicii și multe altele. Susțin producătorii români indiferent că produsele lor se vând în piață sau supermarketuri, dar nu susțin speculanții și mafia din piețe“, este mesajul transmis de Nick Popescu pe pagina sa de Facebook.

   

Citește și:

Un comentariu

  1. Hai ca esti tare! Cate impozite plătesc in Romania Kaufland si Lidl si m ai stiu eu ce Hipermarket? Zero asta este impozitul platit de multinaționale! E stiuta ca duc banii in paradisuri fiscale,! Ala de la taraba cheltuie banu aici in tara! Isi ia o masina, o casa un televizor etc. Dacă te uiti la produsele din supermarket sunt aproape toate din Turcia! Unde este sprijinul acordat producătorului autohton?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *