Actualitate

Construiesc un nou spital la Târgu-Jiu. Deputat: În câteva săptămâni, se va semna contractul de finanțare

Deputatul Mihai Weber anunță că, în câteva săptămâni, va fi semnat contractul de finanțare pentru construirea unui nou spital la Târgu-Jiu.

Președintele PSD Gorj, deputatul Mihai Weber dă asigurări că va fi construit un nou spital la Târgu-Jiu. Parlamentarul social-democrat spune că, în câteva săptămâni, ar urma să fie semnat contractul de finanțare. Investiția s-ar ridica la peste 150 de milioane de euro. Noul spital va fi avea 9 etaje și va fi dotat cu un heliport și urmează să fie construit în locația de pe strada Progresului a Spitalului Județean de Urgență din Târgu-Jiu. “Acel spital pentru care există indicatorii economici făcuți, pentru care există proiect cu fluxurile și tot ceea ce înseamnă investiție plus dotări, care se ridică la peste 150 de milioane de euro, cu siguranță, se va construi și, în perioada următoare, cred că e vorba de câteva săptămâni maxim, se va semna contractul de finanțare pentru această locație. Vorbim de un spital P+9, cu 2 subsoluri, dacă nu mă înșel, cu heliport deasupra, pentru care inclusiv de la Aviație s-a luat aviz. Sunt toate avizele necesare. Este un proiect model în țară pe care și ministrul Sănătății și președintele partidului l-au apreciat ca și flux, ca și costuri, pentru că la nivel de țară sunt mai multe propuneri de spitale. Cele care n-au putut fi incluse în acel Program de Redresare și Reziliență, pentru că din cele 49 de propuneri, în Oltenia, niciunul proiectat, dar din cele 49 de spitale doar 27 s-au calificat ca și eligibile”, a precizat Weber.

 

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *