Actualitate

Container special pentru stingerea incendiilor la mașinile electrice

Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Gorj urmează să fie dotat cu un container special pentru stingerea incendiilor izbucnite la mașinile electrice. Pompierii gorjeni au avut câteva solicitări pentru stingerea focului izbucnit la mașinile electrice, dar nu au fost situații foarte grave.

Tehnica de stingere a unui incendiu care afectează acumulatorul unei mașini electrice este foarte dificilă și presupune scufundarea într-un container plin cu apă.
„Am avut solicitări pentru stingerea de incendii la autovehiculele electrice, dar din fericire, au fost situații de urgență minore. Partea electrică, adică acumulatorul, nu a fost incendiată, pentru că în acest caz necesită tehnici speciale de stingere. Focul se stinge foarte greu. Trebuie inundată bateria în apă sau în substanțe speciale de stingere. Tocmai de aceea sunt unele Inspectorate din țară și urmează să primim și noi un container special, care ne va ajuta să stingem incendiile la autovehiculele electrice. Se ridică autovehiculul și se introduce în acest container. Mai devreme sau mai târziu, vom avea astfel de situații de urgență. Se va deplasa acest container la locul intervenției, se ancorează autovehiculul și se introduce cu totul în containerul respectiv“, a afirmat Florin Chisim, purtătorul de cuvânt al ISU Gorj..

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *