Eveniment

Contestație în procesul cu radarul măsluit de polițiștii din Turceni

Inspectoratul Județean de Poliție Gorj a făcut contestație în procesul pe care comisarul șef de poliție Nicu Tănase, șeful Secției 5 Poliție Rurală Rovinari, l-a câștigat împotriva măsurii sancționării sale, în calitate de conducător auto, prin reținerea permisului, pe motiv că a depășit viteza minimă legală cu peste 50 km./oră. Procesul a fost câștigat, inițial, de către comisarul de poliție, care a reușit să demonstreze în fața instanței de judecată că aparatul radar a fost măsluit pentru a arăta o viteză mai mare.
Ultima fază a procesului se va judeca la Tribunalul Gorj.

„În data de 27-03-2024, după orele de program, m-am deplasat cu autoturismul marca Audi, pe DN 66 Plopșoru către municipiul Craiova. Am observat că sunt urmărit de autospeciala marca VW Polo, ce este dotată cu dispozitiv de înregistrare radar. Știind ce au pățit mulți colegi de-ai mei anterior, pe tot parcursul deplasării mele pe DN 66 Plopșoru pe o distanță de aproximativ de 25 de kilometri, eu am urmărit viteza cu care mă deplasam, cât și normele de circulație, respectiv restricțiile și limitele de viteză pe sectoarele de drum pe care le-am parcurs. După circa 18 km parcurși, am fost oprit de către echipajul compus din agent Beșliu Silviu și Nicu Daniel, care au spus că am rulat cu 120 km/oră“, a precizat comisarul șef de poliție, care a contestat sancțiunea și a avut câștig de cauză în instanța de judecată, demonstrând că aparatul radar nu a indicat viteza corectă.

Se cunoaște faptul în rândul polițiștilor rutieri că un anumit tip de aparat radar poate fi măsluit în diferite feluri. În primul rând, aparatul radar care se prinde în dreptul aerotermei din mașină este prevăzut cu o „apărătoare“ dintr-un anumit material, care are menirea să oprească pătrunderea aerului în aparatul radar. Atunci când „apărătoarea“ este scoasă, aparatul radar este influențat. Astfel, când instalația de climatizare a autospecialei de poliție este în prima treaptă, radarul indică o viteză cu 10-20 km mai mare decât cea reală, iar, în treapta a doua, viteza arătată în plus cu 30-40 km./oră. Conform unor informații furnizate de polițiștii, o altă metodă de a măslui viteza indicată de radar este de a-l stinge și a-l porni în mod repetat, iar în secundele în care acesta se calibrează indică o viteză mai mare. De asemenea, polițiștii mai vorbesc și de modul în care este îndreptat aparatul radar. Dacă filmează o mașină în mers din spate, iar o alta vine din sens opus poate să redea viteza celeilalte mașini.

 

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *