Ultima oră

Copil de nouă ani, în comă după ce a fost lovit de o mașină

Un copil de 9 ani a fost rănit grav, joi seara, în urma unui accident rutier produs pe drumul naţional DN 17D, în localitatea Săsarm din judeţul Bistriţa-Năsăud, acesta fiind lovit de o maşină condusă de o femeie de 46 de ani.

Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Bistriţa-Năsăud, la locul evenimentului, poliţiştii au constatat faptul că un autoturism condus de o femeie din Năsăud, în timp ce se deplasa pe direcţia Năsăud către Beclean, pe raza localităţii Săsarm, a accidentat un minor în vârstă de 9 ani, care ar fi pătruns pe partea carosabilă, potrivit Agerpres.

Şoferiţa a fost testată cu aparatele din dotare, rezultatele fiind negative.

Copilul a fost găsit in stare de inconştienţă, cu respiraţie şi, după ce a fost intubat, a fost preluat de echipajul de terapie intensivă mobilă SMURD şi transportat la o clinică de specialitate din Cluj-Napoca, a precizat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bistriţa-Năsăud.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *