Știri externe

Coreea de Sud se reîntoarce la măsuri dure de carantină după ce cazurile de infectare au început să crească

Coreea de Sud urmează să reinstituie măsuri de carantină în zona metropolitană a Seulului, în care locuiesc jumătate din cei 52 de milioane de locuitori ai ţări, după o nouă creştere mare a numărului de cazuri de infectare cu noul coronavirus, scrie The Guardian.

Coreea de Sud, unul dintre modelele de bune practici în vederea limitării răspândirii coronavirusului anterior, se confruntă acum cu o revenire a epidemiei. Autorităţile au hotărât din nou închiderea spaţiilor publice timp de două săptămâni. Ministrul Sănătăţii din ţară a îndemnat, de asemenea, companiilor să reintroducă măsuri flexibile de lucru de acasă şi de la distanţă. Parcurile, muzeele şi galeriile de artă vor fi închise din nou.

„Am decis să înăsprim din nou măsurile de carantină în zona metropolitană timp de două săptămâni, de mâine şi până în data de 14 iunie”, a spus Park Neung-Hoo, ministrul Sănătăţii sud-coreean.

Locuitorii Seulului au fost, de asemenea, sfătuiţi să evite adunările sociale sau meargă în locuri aglomerate. Unităţile religioase au fost de asemenea avertizate să respecte măsurile de carantină cu vigilenţă.

„Următoarele două săptămâni sunt cruciale pentru oprirea răspândirii în zona metropolitană. Dacă eşuăm, ne vom întoarce la carantină generalizată”, a completat Park.

Coreea de Sud a raportat 79 de noi cazuri în ultimele 24 de ore după ce, anterior, epidemia fusese readusă complet sub control, iar cazurile zilnice noi ajunseseră chiar la 0. Creșterea numărului de cazuri ar avea legătură cu un focar apărut din cauza cluburilor de noapte din districtul Itaewon din Seul – în mod specific, un tânăr de 29 de ani infectat care a răspândit virusul printre petrecăreți.

 

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *