Nicu Bunoaica a reacționat după ce Federația Națională Mine Energie și Sindicatului Mine Energie Oltenia au protestat, săptămâna trecută, în fața Guvernului României, împotriva Legii pensiilor a fost doar “de imagine”.
În opinia sa, liderii marilor federații ar trebui să pună presiune mai mare pe politicienii aflați la guvernare. Președintele Sindicatului Solidaritatea 2013 afirmă că minerii și energeticienii ar trebui să oprească lucrul în carierele și termocentralele CE Oltenia pentru a rezolva problemele generate de noua Lege a pensiilor. Nicu Bunoaica este de părere că sindicaliștii ar trebui să solicite guvernului și un pachet social, în caz de concedieri colective la CEO.
“Este un protest cu efect zero. Nu era necesar protestul, acolo. De ce s-au dus să protesteze pe Legea nr.197? Este o lege pe care putea să o protejeze de mult. Puteau să scoată toți minerii în stradă, să oprească lucrul, să forțeze partea politică de aici. Weber și Iordache spun că ei nu au puterea. Nu este adevărat. Weber este mâna dreaptă a lui Ciolacu, iar Iordache mâna dreaptă a lui Ciucă. Deci, ei puteau să pună în noua lege a pensiilor toate drepturile minerilor și energeticienilor, care sunt câștigate. S-au dus, acolo, să protesteze ca să arate oamenilor că îi protejează că vor să le obțină drepturi. Care drepturi, că nu sunt obținute de ei? Nu are nicio legătură Pîrvulescu sau Jan Popescu cu Legea nr.197. Au fost împotrivă, pentru că ei nu aveau interesul să scoată minerii la pensie. Aveau interese, pe mână cu directorii, să-i țină în continuare în sindicate, să le ia banii, iar ei să taie frunze la câini la Complexul Energetic Oltenia. La protestul de la București, au venit angajații sezonieri și clica de sindicaliști, nicidecum minerii. Au venit ei să spună că se luptă pentru legea lor? Da, este legea lor, dar nu a fost obținută de ei. S-au dus numai și numai pentru imagine. În rest nimic. Ei trebuia să se ducă pregătiți, acolo. Dacă tot s-au dus să protesteze în fața guvernului, trebuia să se ducă cu un plan, să solicite un pachet social”, a precizat sindicalistul.