Ultima oră

Cresc ratele la creditele în lei. Indicele ROBOR a ajuns la 2,1%

Indicele ROBOR la trei luni, folosit pentru calcularea dobânzilor variabile la creditele în lei contractate înainte de luna mai 2019, a urcat astăzi la 2,10%, cel mai ridicat nivel din acest an.

Indicele ROBOR la 3 luni, în funcție de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, cele acordate inainte de mai 2019, a crescut joi la 2,10%. Miercuri, ROBOR la 3 luni a fost 2,07, iar marți 1,81%.

În urmă cu două săptămâni, în data de 23 septembrie, valoarea ROBOR la 3 luni era de 1,57%. Minimul anului a fost atins pe 7 iunie, când indicele a avut valoarea 1,49%.

ROBOR la 3 luni reprezintă dobânda la care băncile îşi acordă împrumuturi cu o maturitate la trei luni. Totodată, este indicatorul monetar în funcţie de care se calculează dobânzile variabile pentru creditele de consum şi ipotecare acordate în lei înainte de luna mai 2019. Din primăvara anului 2019, pentru creditele noi în lei a fost introdus indicele de referinţă trimestrial pentru creditele acordate consumatorilor – IRCC, care a înlocuit ROBOR.

 

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *