Sport

Cristian Lupuț își definitivează stafful la Viitorul Pandurii și și-a ales ”secundul”

După despărțirea de Flavius Stoican și numirea lui Cristian Lupuț în funcția de antrenor principal, Viitorul Pandurii începe să își formeze noul staff tehnic. Așa se face că mai nou, s-a aflat că unul dintre antrenorii secunzi ai lui Lupuț este Alexandru Ciobanu, fostul antrenor principal de la SC Oțelul.

Alexandru Ciobanu, noul antrenor secund al echipei Viitorul Pandurii

Clubul nu a anunțat, nici de această dată, nimic în această direcție, cu privire la oamenii care vor face parte din noul staff tehnic. Informația conform căreia Alexandru Ciobanu îl va ajuta pe Cristian Lupuț a fost confirmată chiar de ”secund”. El a postat pe contul personal de Facebook:

”Am început o nouă experiență la Viitorul Pandurii Tg. Jiu – antrenor secund”.

Alexandru Ciobanu a fost ultima dată sub contract cu SC Oțelul, de care s-a despărțit în august anul trecut. Culmea, clubul renunța la el chiar în momentul în care s-a aflat că a fost testat pozitiv cu COVID-19.

”Preţul plătit pentru infectarea mea cu COVID a fost, din păcate, unul prea mare. În toată această perioadă de două săptămâni în care am fost carantinat, fiind pozitiv COVID, am stat departe fizic de jucătorii mei, dar prezent zilnic online, însă se pare că nu a fost suficient!

Deși am trecut printr-o perioadă îngrozitoare din punct de vedere psihic, am făcut tot ce am putut să fiu alături de echipa al cărei antrenor eram și așteptam cu entuziasm să revin alături de jucători după tot chinul meu”, a precizat Alexandru Ciobanu în momentul în care a aflat că nu va mai fi antrenorul gălățenilor.

Alexandru Ciobanu e fost preparator fizic

Alexandru Ciobanu venise în stafful tehnic al SC Oţelul în vara anului 2017 ca preparator fizic, iar din toamna acelui an i s-a încredinţat postul de antrenor principal, pe care l-a ocupat până la finalul sezonului. Ediţia 2018-2019 a Ligii 3 a început-o din nou ca preparator fizic, iar la jumătatea stagiunii a plecat în Oman, ca antrenor principal la formaţia Al Orouba. A revenit în vara lui 2019, fiind antrenor principal în sezonul precedent.

În trecut, a rămas alături de echipa gălăţeană chiar şi în condiţiile în care restanţele salariale ajunseseră la şase luni. De altfel, în ianuarie 2019, când a plecat în Oman, a renunţat la toţi banii pe care îi avea de primit de la SC Oţelul.

 

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *