„Polițiștii din cadrul Postului de Poliție Bălănești s-au sesizat cu privire la faptul că, pe raza comunei Bălănești, se află abandonate cadavrele mai multor câini fără stăpân. La faţa locului s-a deplasat o echipă operativă, ocazie cu care în șanțul pentru colectarea apei pluviale de pe marginea DJ 665/A Bălănești, cât și în liziera pădurii din imediata apropiere, au fost identificate patru cadavre ale unor câini fără stăpân. S-a procedat la ridicarea unui cadavru canin care a fost transportat la D.S.V.S.A. Gorj în vederea efectuării autopsiei și stabilirii cauzelor decesului. În cauză s-a întocmit dosar penal, polițiștii continuând cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de uciderea animalelor, cu intenție, fără drept”, se precizează într-un comunicat al IPJ Gorj.
În postarea de pe reţeaua de socilizare, Radu Miruță a precizat că unul dintre colegi, de la USR Bălănești, ar fi sesizat Poliția să intervină, însă i s-ar fi spus că este „târziu”. „Pozele sunt din comuna Bălănești, unde cel mai probabil acești câini au fost otrăviți coordonat, de curând. Pare o acțiune cu intenție, după ce autoritățile au dovedit că nu pot să rezolve situația…pentru că de fapt nici nu au început-o. De câteva ori pe an, câinii de la intrarea în comună sunt chinuiți, apoi apar alții și istoria se repetă. Din când în când, cineva le mai aruncă otravă si iată tabloul. Cu toate că doi dintre consilierii PSD din Bălănești sunt medici veterinari, nici primăria, nici DSV, nici Poliția nu au luat nicio măsură, nici acum când zac otrăviți, nici până acum pentru a nu se ajunge aici. Gil Boroiu, colegul meu de la USR Bălănești, a sunat aseară la Poliția Bumbești-Jiu și i s-a spus că este târziu, că nu are cine să vină…, iar astăzi plouă.
Plouă de fapt cu oameni incompetenți, de care această țară trebuie să se curățe cât mai curând. Poate că cineva de la IPJ Gorj se va găsi obligat de lege să înceapă o anchetă care măcar sa descurajeze astfel de practici, poate că cei de la DSV Gorj vor realiza care le sunt sarcinile, poate că cetățenii din Bălănești vor reacționa la un moment dat în sens invers”, a scris liderul USR Gorj, Radu Miruță, sâmbătă, pe pagina lui de Facebook.