Omul de afaceri de la Motru, Mihai Rămescu, a povestit într-un comentariu pe Facebook cum făcea bani atunci când era copil. Acesta mergea și vindea legume și alte produse în piață alături de bunica sa. Mai mult decât atât, omul de afaceri chiar livra produsele la domiciliu: „În urma cu aproximativ 45 de ani același tip de infracțiune ca a băiețelului care vindea limonada o făceam si eu, micuțul Mihăiță Rămescu. Împreună cu bunica mea Ecaterina, in fiecare dimineață veneam in piata agroalimentara Piața Veche, unde vindeam legume si produse din gospodăria proprie. Ajungeam cu căruțul în piață la ora 06.00 și mă întorceam cu autobuzul la ora 08.00 la Școala Generală Roșiuța. Așa am reușit să îmi fac o clientelă pentru livrări la domiciliu la primele blocuri dinspre piață: F1, E3, A2, B1 și C6. Duceam comenzile luate cu o zi înainte și luam și alte comenzi. Doamnelor mele cliente mă adresam cu apelativul „Cucoana”. Și acum îmi aduc aminte de scumpele doamne gospodine: cucoanele Maria, Ana, Dana, care mă cinsteau cu plăcinta cu mere… le eram drag și îmi erau foarte dragi“, a povestit Mihai Rămescu.
0 2.305