Ultima oră

Cum îți dai seama că mașina are kilometri dați înapoi


Șoferii care achiziționează o mașină la mâna a doua, trebuie să se asigure că autoturismul este într-o stare bună, mai ales în ceea ce privește aspectele tehnice.

Manipularea kilometrajului unei mașini este o practică frauduloasă utilizată de unii vânzători necinstiți pentru a obține mai mulți bani pentru un vehicul care, de fapt, a parcurs o distanță mult mai mare și poate avea probleme ascunse.

Dan Babu de la „Mașina Potrivită”, a prezentat un videoclip în care explică metodele prin care putem verifica dacă o mașină a avut kilometri dați înapoi și care sunt riscurile asociate achiziționării unui astfel de vehicul.

Cum îți poți da seama că o mașină are kilometri dați înapoi

Prima metodă, cunoscută și sub numele de „metoda băbească”, constă în examinarea principalelor elemente din interiorul mașinii, cum ar fi uzura volanului, a schimbătorului de viteze, a pedalelor sau a scaunului șoferului.

Cu toate acestea, această metodă nu este întotdeauna precisă sau universal valabilă, deoarece aceste elemente pot fi ușor înlocuite sau recondiționate.

A doua metodă implică utilizarea unui tester specializat, însă și aceasta poate fi influențată de numeroase variabile, precum modul în care fiecare mașină înregistrează datele de deplasare și de tipul testerului folosit.

Riscul implicat de aceste fraudă este relativ mic

Există mai multe metode de verificare a kilometrajului real al unei mașini, însă, potrivit lui Dan, aceste modificări prezintă un risc relativ mic pentru cumpărător.

El subliniază că pericolul nu constă într-un pericol iminent pentru viață, ci mai degrabă într-o fraudă financiară, deoarece cumpărătorul poate fi înșelat cu privire la mașina achiziționată și poate fi nevoit să facă investiții semnificative pentru a remedia eventualele probleme mecanice.

Cu toate acestea, există riscuri mai mari, precum posibilitatea ca mașina să fi fost implicată într-un accident și reparată necorespunzător sau să aibă defecțiuni la motor, ceea ce ar putea duce la probleme imediate după achiziționare. Sursa: Antena 3 CNN

 

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *