Ultima oră

Cum pot elevii să își piardă bursele de merit?

Prezența la școală și media 10 la purtare, condiții obligatorii pentru bursele școlare 2024-2025. Proiectul de ordonanţă a fost pus în dezbatere publică.

Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a anunţat, luni, că vor fi introduse modificări în privinţa burselor elevilor, din anul şcolar 2024 – 2025. Va apărea bursa de rezilienţă, care se va acorda elevilor cu media cel puţin 7 şi care fac parte din primii 30 la sută dintre elevii unei clase.

Sunt şi alte schimbări importante. În acest an școlar, elevii primesc bursa de excelență și bursa de merit, indiferent de numărul de absențe, potrivit metodologiei.

Elevii care acumulează 10 sau mai multe absențe nemotivate într-o lună nu primesc bursa socială pentru luna respectivă, scrie RTV.

Cum pot elevii să își piardă bursele de merit? Greșeala îi costă scump și pe tinerii care învață
Cercetătorul Dacian Dolean atrăgea atenția asupra bursierilor care lipsesc de la școală, precizând că „prezența elevilor la școală este un criteriu esențial care ar trebui asociat cu acordarea bursei de merit“.

Burse şcolare 2024-2025: Bursa de excelență, bursa de merit, bursa de reziliență sau bursa tehnologică sunt acordate și sub condiția ca elevul beneficiar să fi obținut media 10 la purtare sau calificativul foarte bine la purtare la finalul anului școlar anterior, conform proiectului de OUG.

În Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023, doar pentru bursa de merit era necesara media 10 la purtare. Elevul care nu a obținut media 10 la purtare la finalul anului școlar pierde bursa de merit în anul școlar următor, conform Articolului 108 (18).

Ce spune legea
În metodologia de acordare a burselor școlare în anul 2023-2024, bursele de excelență olimpică și cele de merit au condiție de acordare media 10 la purtare și cele tehnologice sub nota 7 la purtare.

„Pot primi bursă de excelență olimpică doar elevii promovați la toate disciplinele și care au obținut media 10 la purtare, la finalul cursurilor din anul școlar anterior, în condițiile Legii învățământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările ulterioare. Metodologie

Pot primi bursă de merit doar elevii promovați la toate disciplinele și care au obținut media 10 la purtare, la finalul cursurilor din anul școlar anterior, în condițiile Legii învățământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările ulterioare.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *