Dezvăluiri

Cum s-au făcut ANGAJĂRILE la Cariera Roșiuța. ROȘCA vine cu PRECIZĂRI

Președintele Sindicatului Liber de la Cariera Roșiuța, Nelu Roșca, dă asigurări că noile încadrări de personal, din ultima perioadă, au fost făcute corect la unitatea minieră.

Nelu Roșca vine cu precizări după ce, în presa locală, a apărut informația că oamenii legii ar fi deschis dosar penal după cele 600 de angajări făcute în minerit și energie. 18 persoane, printre care lideri de sindicat, șefi de cariere, șefi de UMC-uri și primari ai unor localități din zonele miniere ale județului, s-ar afla în vizorul organelor judiciare. Liderul Sindicatului Liber de la Cariera Roșiuța s-a aflat în comisia care a făcut selecția de personal la unitatea minieră din zona Motru. Nelu Roșca dă asigurări că angajările s-au făcut corect. “Procedura a fost făcută de partea administrativă a acestei companii. Noi, sindicatele, am fost luați în aceste comisii ca observatori. Am observat modul de derulare al interviurilor pentru cei care au fost selectați, nu am avut opinii, nu am notat. În schimb, am văzut și eu și am auzit tot felul de chestiuni, că din zona politică au sărit care mai de care să facă promisiuni în sensul de a obține voturi. Eu vă spun că, la Motru, derularea acestor interviuri au fost foarte corecte. Cei care au notat și care au pus întrebări sunt din partea de administrație. Dânșii le-au verificat cunoștiințele și ceea ce știau pe meseriile pentru care și-au depus dosarele, restul sunt cancanuri și prostii scoase de unii cărora nu le-au ieșit cărțile. Lucrurile acestea, în Gorj, nu se vor termina niciodată. Să fie sănătoși, să facă verificări și să găsească, dacă sunt vinovați”, a conchis Nelu Roșca.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *