Dezvăluiri

Cum va funcționa CEO în rezervă de capacitate. Explicațiile fostului director Burlan

Fostul președinte al Directoratului Complexului Energetic Oltenia, Daniel Burlan, a explicat ce înseamnă rezerva de capacitate și cum va funcționa compania energetică după anul 2026, subiecte care au produs foarte multe semne de întrebare și panică în rândul angajaților. Burlan spune că legea nu-i interzice companiei energetice să încheie contracte bilaterale pentru furnizarea de energie, însă chiar și cu vânzări cumulate de 3,3 TW, compania energetică nu ar putea să supraviețuiască. Conform calculelor prezentate de Burlan, în aceste condiții, CEO ar mai avea nevoie de aproximativ 200 de milioane de euro, în anul 2026, iar acești bani ar putea veni din profitul obținut din vânzările de energie produsă de fotovoltaice și de grupurile pe gaze, în momentul în care o să fie gata. „Produc constant. La 3,3 TW, pe modelul financiar, compania trebuie susținută cu circa 200 de milioane de euro, anual. Păi altfel cum să funcționeze? În 2026 există o companie care din activitatea pe gaz și fotovoltaic va avea un profit, da? Acest profit poate să acopere pierderile din activitatea de producție a energiei pe bază de cărbune. Din modelarea financiară, pentru producția de 3,3 TW ne mai trebuie acești bani. Asta dacă prețul la MW/h se menține constant în jurul la 130 – 140 de Euro pe MW. Vă spun din lege cum este cu rezerva de capacitate. Contractele de rezervă de capacitate de producție a energiei electrice se încheie bilateral la tarife negociate de rezerva de capacitate de producție a energiei electrice cu respectarea regulilor de concurență. Pe piața de energie electrică, operatorul de transport și de sistem achiziționează servicii de sistem, respectiv de capacitate de energie. Deci și prin actuala lege ei pot să achiziționeze energie ca rezervă de capacitate. Să spună: am nevoie de la Complexul Energetic Oltenia de un grup să funcționeze. Deci, depinde de contract și de politica statului român, de strategia energetică. Ei trebuie să mențină o putere constantă în funcție, să aibă nevoie în fiecare zi ca CEO să-mi producă cu un grup non-stop, pe care îl iau eu ca siguranță. Un grup poate să susțină CEO, poate două grupuri. Decizia Comisiei Europene este că a înțeles că în condiții comerciale poți să funcționezi cu grupurile pe cărbune. Nu înseamnă să stai cu grupurile pe cărbune”, a declarat Daniel Burlan.

 

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *