Interlopul Dragoș Ioan Aurelian, cunoscut ca Turku, în vârstă de 42 de ani, a fost găsit mort în închisoare. El era încarcerat în Penitenciarul de Maximă Securitate Mărgineni, din județul Dâmbovița.
Turku, interlopul care l-a amenințat cu moartea pe șeful Poliției Dâmbovița, găsit spânzurat în închisoare
Turku avea de executat mai mulți ani de închisoare. A fost condamnat pentru o serie de infracțiuni grave: consum de droguri, amenințare și pentru deținerea ilegală a unei arme.
Același individ mai fusese condamnat la închisoare, în trecut, și pentru moartea unui taximetrist. Până în acest moment, nu se cunoaște motivul pentru care interlopul ar fi recurs la suicid.
”La data de 3 septembrie a.c., în jurul orei 10:03, polițiștii din cadrul Secției nr. 6 Poliție Rurala Moreni au fost sesizați prin S.N.U.A.U. 112 cu privire la faptul că un deținut din Penitenciarul Mărgineni ar fi încercat să se spânzure.
În urma deplasării la fața locului, polițiștii au identificat un bărbat, de 42 de ani, care s-ar fi spânzurat în camera de detenție. Acesta a fost preluat de Serviciul de Medicina Legala pentru efectuarea necropsiei. Cercetările sunt efectuate de polițiști sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița”, a anunțat IPJ Dâmbovița.
Din datele Antena 3, la nivelul Penitenciarului de la Mărgineni s-a deschis o anchetă pentru a se stabili cu exactitate împrejurările care au dus la producerea acestui caz.