Cristi Borcea a confirmat pentru GSP.ro faptul că în acest moment starea sa este una bună. La scurt timp după deschiderea școlilor, în septembrie, Borcea mărturisea că este destul de speriat de posibilitatea răspândirii noului coronavirus. Deși l-a trimis pe Milan, fiul său de doar 4 ani, la grădiniță, afaceristul a făcut acest lucru cu teamă.
„El se pregătește de vreo săptămână, îi place și vrea să se joace. Logic, eu și mama lui avem o oarecare teamă, eu mai mare, fiindcă știu cum este să ai probleme medicale și nu aș vrea să se întâmple nimănui ceva rău. Vrem ca Milan să se dezvolte în comunitate, să învețe, să fie alături de copii, să crească frumos, nu într-un bol de sticlă. Trebuie să vadă cum este viața. Am încredere că, în ciuda a ceea ce se vorbește în media, reprezentanții școlilor și grădinițelor au luat toate măsurile pentru a preveni răspândirea virusului. Repet, am o strângere de inimă, dar încerc să pun binele înainte și să pornesc de la ideea că va fi bine, altfel o luăm razna cu toții”, declara Cristi Borcea, pentru Libertatea.