Şi în Călăraşi au fost suspendat cursurile luni.
”Având în vedere avertizările meteorologice, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Călăraşi a hotărât suspendarea cursurilor din toate unităţile de învăţământ din judeţul Călăraşi”, a transmis Prefectura Călăraşi.
UPDATE 26 noiembrie, ora 13:20
Autoritățile gălățene au stabilit că luni, toate școlile din județul Galați vor fi închise din cauza viscolului și zăpezii. O măsura similară a fost luată în județul Brăila.
„Având în vedere faptul că județul Galați se află sub avertizare de cod Roșu până la ora 16:00, prefectul județului Galați, domnul Claudiu – Sorin Gavril, a convocat Comitetul Județean pentru Situații de Urgență. În cadrul ședinței CJSU s-a stabilit ca în data de 27 noiembrie 2023 să fie suspendate cursurile în toate unitățile de învățământ din județul Galați”, a anunțat prefectura Galați.
Orele vor fi recuperate în funcție de cum va stabili Inspectoratul Școlar Județean Galați, a mai comunicat Prefectura gălățeană.
O măsura similară a fost luată în județul Brăila. Și acolo, luni vor fi închise toate unitățile de învățământ.
Știrea inițială
Cursurile în judeţul Brăila sunt suspendate luni, din cauza ninsorii si viscolului puternic.
Conform ISU Brăila, prin hotărâre de CJSU, luni sunt anulate cursurile în toate unităţile de învăţământ din judeţ.
Judeţul Brăila se află sub cod roşu de ninsori şi viscol până duminică seară, toate drumurile naţionale fiind închise pe durata avertizării.
„Din cauza condițiilor meteo nefavorabile, în data de 27.11.2023, în județul Brăila, inclusiv municipiul, se vor suspenda cursurile unităților de învățământ în format fizic iar acolo unde există posibilitatea, se vor desfășura în format online”, a transmis Adin Boboc, subprefectul județului Brăila, pe Facebook.
Măsuri asemănătoare ar putea fi luate și în alte județe afectate de viscol și ninsori. Codul roșu de vreme rea vizează județele Constanța, Tulcea, Brăila și Galați. Acesta este în vigoare până duminică, la ora 16.00.
Ulterior, va fi în vigoare un cod galben de intensificări ale vântului, temporar zăpadă viscolită. Acesta va fi valabil de duminică seara până luni dimineața.