În mai multe morminte egiptene antice, arheologii au găsit adesea ceva neaşteptat printre artefacte: recipiente cu miere de albine, veche de mii de ani şi totuşi perfect conservată.
Există câteva alte exemple de alimente care, teoretic, nu au termen de expirare: sarea, zahărul, orezul uscat. Dar, în timp ce o mâncare preparată din orez vechi de câteva zeci de ani nu e tocmai cea mai apetisantă, o miere veche de o mie de ani ar putea fi exact ca una produsă în urmă cu o zi.
Mai mult, longevitatea mierii îi conferă alte proprietăţi – în principal medicinale – pe care alte alimente rezistente nu le au. Ceea ce ridică întrebarea: ce anume face din miere un aliment atât de special?
Pentru a face miere, albinele au nevoie de două feluri de hrană: nectarul – sucul bogat în zahăr produs de plante – şi polenul – o pulbere foarte fină şi aurie pe care albinele o transportă din flori sau boboci pe cale să înflorească. Atât nectarul, cât şi polenul sunt printre cele mai importante surse de nutrimente pe care le poate oferi natura.
Pe măsură ce albina extrage nectarul din floare, lichidul este păstrat în sacul special de miere, numit şi „al doilea stomac“ sau „extra stomac“, unde se amestecă cu enzime care îi transformă compoziţia chimică, ceea ce îl face mai potrivit pentru depozitarea pe termen lung. Cu sacul plin, albina revine în stup şi transferă nectarul de la gură la gură, mai exact de la albină la albină, până când nectarul parţial digerat este depus în celulele fagurelui.
Mierea este, în primul rând, un zahăr. Zaharurile sunt higroscopice, adică ele conţin foarte puţină apă în starea lor naturală, dar pot aspira uşor umezeala dacă sunt lăsate nesigilate. Mierea în forma sa naturală are o umiditate foarte scăzută. Foarte puţine bacterii sau microorganisme pot supravieţui într-un astfel de mediu. Cu un mediu atât de neospitalier, acestea nu pot supravieţui suficient timp în borcanul cu miere pentru a o altera. Pentru ca mierea să se strice, trebuie să existe ceva în interiorul ei care să se strice. Evident, este vorba de mierea naturală, nu despre diverse produse vândute drept miere care conţin zahăr, sirop de glucoză etc.
Albinele sunt magice
Albinele au un rol mai important decât credem. Nectarul, primul ingredient colectat de albine pentru producerea mierii, are un conţinut foarte ridicat de apă (60-80%). Dar, prin procesul de producere a mierii, albinele joacă un rol important în îndepărtarea acestei umezeli şi bat din aripi pentru a usca literalmente nectarul. În plus, albinele au o enzimă în stomac numită glucoză oxidază (notatină). Când regurgitează nectarul în faguri pentru a produce miere, această enzimă se amestecă cu nectarul, descompunându-l în două subproduse: acidul gluconic şi peroxidul de hidrogen. Acesta este un antiseptic, de aceea mierea a fost folosită de secole ca remediu medicinal.
Beneficiile mierii au fost lăudate din cele mai vechi timpuri şi consemnate în mai multe izvoare antice. Adorată de faraoni şi simbol al regalităţii, albina apărea frecvent în hieroglifele egiptene. Prăjiturile cu miere serveau drept ofrandă zeilor la egipteni, greci şi romani, în timp ce mierea era un ingredient ce se folosea în procesul de îmbălsămare.
Vechii egipteni o foloseau în mod regulat, făcând unguente pentru tratarea arsurilor, a bolilor de piele şi de ochi, dar o foloseau şi la îmbălsămare. Mierea este folosită cel mai frecvent pentru vindecarea rănilor şi arsurilor, pentru ameliorarea tusei, a inflamaţiilor şi ulceraţiilor de la nivelul cavităţii bucale, reducerea roşeţii tenului. În industria cosmetică, mierea se utilizează şi în producţia de săpun şi alte produse de îngrijire personală.
Prin urmare, mierea nu are termen de expirare şi poate fi păstrată o perioadă foarte lungă, atâta timp cât este un produs natural şi este stocată în condiţii propice, cu capac, sigilată etanş, nu este expusă la aer şi umiditate.
