Marius Stăiculescu, 53 de ani, agent de poliție în cadrul IPJ Gorj, cunoscut sub porecla „Maradona“, a fost luat la pumni de un vecin, cunoscut cu numeroase infracțiuni la activ și condamnări cu executarea, pe o stradă din apropierea Colegiului Național „Spiru Haret“.
Conflictul s-a iscat de la mai câteva postări pe Facebook dintre fiul lui „Maradona“, și el tot polițist, și cumnatul agresorului periculos. Andrei Stăiculescu, în timp ce se afla în timpul serviciului, a legitimat un bărbat, iar acesta a susținut, într-o postare pe Facebook, că polițistul nu i-ar mai fi înapoiat cartea de identitate. În plus, i-a adus o serie de acuzații care priveau viața personală a acestuia. A venit, la scurt timp, și replica polițistului, la fel de acidă.
Sindicatul Europol a făcut o postare cu privire la acest incident. „Se întâmplă și în Târgu-Jiu, unde în urmă cu 2 săptămâni un polițist din cadrul Biroului de Ordine Publică a fost solicitat să intervină la un apel 112 în care se reclama o agresiune fizică ce a fost comisă asupra unei femei de către un client de „vază” al instituției. Colegul nostru a acționat în consecință emițând inclusiv un ordin de protecție provizoriu față de agresor, moment în care a fost amenințat cu moartea de către acesta. Ulterior acestei întâmplări, a început un adevărat calvar pentru polițistul care și-a făcut datoria, întrucât așa cum îi stă bine unui bombardier cu ștate vechi, acesta și-a instigat cumnatul împotriva celui care nu a făcut altceva decât să aplice legea, în primă fază atacând-o cu pietre în plină stradă pe mama colegului nostru, iar în cursul zilei de ieri i-a aplicat mai multe lovituri inclusiv tatălui acestuia care este polițist la rândul său și își desfășoară activitatea la dispeceratul din cadrul IPJ Gorj.
La acest moment, individul în cauză este reținut pentru 24 de ore aflându-se în arestul IPJ Gorj, urmând a fi prezentat în fața judecătorilor cu propunere de arestare preventivă.
Suntem nerăbdători să vedem decizia judecătorilor cu privire la acest comportament infracțional, în condițiile în care față de un septuagenar a fost dispusă măsura arestării preventive pentru 30 de zile pentru că a transmis prin fax mesaje de amenințare la adresa unui judecător din Sighetu Marmației.
P.S. Cu astfel de situații se confruntă polițiștii români care lucrează în „una dintre cele mai sigure țări din UE”, cum ar zice ministrul Predoiu sau secretarul de stat Despescu“.
Judecătoriii au admis, joi după amiaza, propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu și au dispus arestarea preventivă pentru o perioadă de 30 de zile, a agresorului polițistului, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de ultraj și influențarea declarațiilor.