Ultima oră

Decizie a CS al CEO: Burlan și Negru, revocați din Directorat!

Consiliul de Supraveghere din cadrul Complexului Energetic Oltenia a decis, marți, încetarea mandatelor a doi membri din Directoratul companiei. Este vorba despre Daniel Burlan – președinte al Directoratului și Marius Negru.

Deocamdată, informația nu a fost confirmată, oficial, de CEO însă, din primele informații, recomandarea de revocare a celor doi membri din Directorat a venit din partea Comitetului de Nominalizare și Remunerare, format tot din supraveghetori, ca urmare a “neîndeplinirii sau îndeplinirii recorespunzătoare a obligațiilor asumate prin contract”, după cum a precizat presa locală.

Atât lui Burlan, cât și lui Negru, mandatele le expirau pe 12, respectiv 13 februarie a.c..

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a cerut, luni, mai multe demisii, după ce a anunțat că a fost finalizat raportul Corpului de Control privind accidentul mortal de la cariera Jilț Sud și a solicitat Consiliului de Supraveghere al CEO să le înceteze mandatele lui Daniel Burlan și Marius Negru, cei care făceau parte din Directoratul companiei, la data producerii accidentului colectiv de muncă.

 

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *