O nouă comisie de verificare va urca la Rânca, pe Transalpina, în această săptămână. Potrivit conducerii Prefecturii Gorj, o Comisie din cadrul Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere se va afla în zona Rânca pentru a face un control pe cea mai înaltă șosea din țară. O Comisie a urcat pe Transalpina și la finalul lunii mai, cu intenția de a redeschide traficul rutier pe Transalpina, începând cu data de 1 iunie.
Toate discuțiile s-au transformat într-un scandal, pentru că autoritățile locale și cabanierii cerea deschiderea drumului, în timp directoarea din cadrul CNAIR s-a opus tot timpul. La momentul respectiv s-a spus că încă mai sunt cantități mari de zăpadă în preajma drumului și mai era pericolul căderii de stânci de pe versanți. De asemenea, nu ar fi fost montate nici toate indicatoarele rutiere. Între timp, Secție de Drumuri Naționale Târgu Jiu a acționat pe șosea și sunt toate șansele ca Transalpina să fie redeschisă de săptămâna aceasta.