Politică

DEPUTAT, despre problemele de la Ambulanța Gorj: Trebuie să găsim o persoană capabilă

Prefectul de Gorj, Marcel Iacobescu, a cerut schimbarea managerului Ambulanței Gorj, Claudiu Constantinescu, după ce corpul de control a constatat, în urma ultimelor verificări, management defectuos.

Deputatul PSD Claudiu Manta este revoltat de scandalurile apărute la Serviciul Județean de Ambulanță Gorj după ce, de sărbători, au fost zile în care pe ambulanțele din județ nu a fost niciun medic. Vicepreședintele social-democraților gorjeni dă asigurări că se va găsi o soluție pentru rezolvarea problemelor. Claudiu Manta spune că trebuie găsită o persoană capabilă să facă ordine, fie că vine de la PSD, PNL sau din afara partidelor politice. „Este dezastru constatat de toate instituțiile! Au primit amenzi de la DSP. Lucrurile nu mai pot continua așa. Nu se poate să nu existe un medic în tot județul care să se ducă la cazurile grave! Mi se pare că este un exemplu de prost management. Acolo, trebuie să găsim o persoană capabilă să facă ordine, fie că vine de la PSD, PNL sau poate din afara partidelor. Nu ținem neapărat să numim membrii din partea Partidului Social Democrat. Dacă găsim o persoană competentă, care nu este membră de partid, cu siguranță, că acea persoană va fi susținută pentru un post de manager. Nu sunt foarte multe variante pentru postul de manager al Serviciului Județean de Ambulanță Gorj, pentru că trebuie îndeplinite anumite criterii specifice. Aria de căutare este foarte restrânsă. Sunt doar câteva persoane îndeplinesc criteriile. Cu siguranță, vom găsi o soluție pentru Ambulanță”, a conchis parlamentarul de Gorj.

 

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *