Conducerea Casei Naționale de Pensii a comunicat în mai multe rânduri că „potrivit Legii nr. 197/16.07.2021, nu există reglementare conform căreia prevederile art. 30 lit. i) să se aplice retroactiv”, inducându-se astfel ideea că doar de la data de 18.08.2021 (data intrării în vigoare a legii) ar începe contorizarea anilor de activitate în producție/de contributivitate. Deputatul USR Radu Miruță susține că a consultat mai mulți specialiști, care i-au transmis că răspunsul CNPP este greșit. „În zbaterea pentru ca legea 197/2021 să ajute oamenii pentru care ea a fost făcută, am consultat și consult în continuare specialiști, iar mai jos este răspunsul de la unul dintre cei mai apreciați și recunoscuți juriști ai României în dreptul muncii: Răspunsul CNPP în sensul in care „Potrivit Legii nr. 197/16.07.2021, nu există reglementare conform căreia prevederile art. 30 lit. i) să se aplice retroactiv”, inducându-se astfel ideea că doar de la data de 18.08.2021 (data intrării în vigoare a legii) ar începe contorizarea anilor de activitate în producție/de contributivitate, este – în opinia mea – greșit. (…) Nici nu se pune problema retroactivității, câtă vreme Legea nr. 197/2021 (întocmai ca și multe modificări legislative anterioare din domeniul pensiilor) doar stabilește drepturi pentru persoane care, la un moment dat, s-au aflat și au lucrat în anumite condiții. Prin urmare, toți asigurații care și-ar deschide dreptul la pensie sub imperiul modificărilor aduse de Legea nr. 197/2021 legii pensiilor, trebuie să beneficieze de condițiile de pensionare prevăzute de Legea nr. 197/2021.(…)Conchizând, în baza Legii nr. 197/2021, se poate constata „cât s-a contorizat” în materie de ani de activități de producție și contributivitate, și nu „începe” contorizarea. Un argument subsidiar, dar la fel de important, constă în intenția legiuitorului la momentul adoptării Legii nr. 197/2021 și care, fără dubiu, a constat în acordarea beneficiului de reducere a vârstei de pensionare pentru cei care deja au lucrat în activități de producție în unități de producție a energiei electrice. Servesc aici, drept mijloace de dovadă, nota de fundamentare și celelalte documente specifice procesului legislativ”, a conchis Radu Miruță.
0 1.074