Politică

Deputat PSD: Nu cred că Virgil Popescu a salvat CE Oltenia, dimpotrivă

Președintele PSD Gorj, deputatul Mihai Weber, amintește că liberalii și-au asumat în fața Comisiei Europene închiderea capacităților de producere a energiei pe bază de cărbune din România.

Liderul PSD Gorj a reacționat după ce ministrul PNL al Energiei, Virgil Popescu, s-a lăudat, sâmbătă, la Târgu-Jiu că a salvat Complexul Energetic Oltenia prin sumele alocate pentru plata certificatelor de carbon, din 2019 încoace, de când a ajuns ministru. Mihai Weber amintește că liberalii au alocat acești bani, dar și-a asumat în fața forurilor europene că vor închide energia pe cărbune din România. “Cred că aceste lucruri nu s-au uitat. Mai mult, forma ordonanței decarbonzării trimisă de Ministerul Energiei la Comisia Europeană prevedea dezafectarea grupurilor, adică a demola tot ce avem aici. Nu o văd ca pe o salvare. Nu cred că Virgil Popescu este salvatorul Complexului Energetic Oltenia, dimpotrivă”, spune liderul PSD Gorj. Virgil Popescu a reafirmat că profitul declarat în 2017 de CE Oltenia, pe când manager al companiei era Sorinel Boza, n-a fost unul real, pentru că n-au fost incluse costurile cu certificatele de CO2, care s-au rostogolit și au creat ”o pierdere imensă” companiei.

Mihai Weber a declarat că PSD nu a deținut în ultimii ani Ministerul Energiei. În plus, liderul social-democraților gorjeni spune că Partidul Social Democrat nu are pentru ce să le mulțumească liberalilor în privința ajutoarelor acordate CE Oltenia. “Nu vor primi mulțumiri de la PSD pentru ceea ce au făcut în privința CE Oltenia. Toate demersurile făcute în ultima perioadă nu arată salvarea companiei, dimpotrivă”, a mai spus Mihai Weber. Fostul președinte interimar al PNL Gorj, deputatul de Olt, Gigel Știrbu, a spus, sâmbătă, la Târgu-Jiu că, în ultimii 32 de ani, CE Oltenia a fost o vacă de muls. “Dacă acestea sunt concluziile sale, atunci lucrurile sunt extrem de grave. E foarte curajos, când spune astfel de lucruri, mai ales că, acum, și managerul Complexului Energetic Oltenia, Daniel Burlan, este în conducerea PNL Gorj, dar trebuie să aibă și dovezi. Să facă datele publice!”, a precizat deputatul social-democrat.

 

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *