Politică

Deputat PSD: Nu știu cum mai pot vorbi cei de la USR despre Complexul Oltenia!

Președintele PSD Gorj, deputatul Mihai Weber, consideră că liderii USR nu ar mai trebui să vorbească despre Complexul Energetic Oltenia.

Mihai Weber a reacționat după ce USR a anunțat că parlamentarii Uniunii Salvați România au depus un proiect care să modifice legea pensiilor, astfel încât românii care au lucrat în condiții speciale și deosebite de muncă să nu piardă foarte mult la pensie, de la 1 septembrie. Actul normativ vine în sprijinul minerilor și energeticienilor din cadrul Complexului Oltenia, având în vedere că, de la 1 septembrie, pierd beneficiile condițiilor speciale de muncă, rămânând doar cu reducerea de 13 ani a vârstei de pensionare.

Președintele PSD Gorj, deputatul Mihai Weber le transmite celor de la USR să vină cu lucruri concrete, “nu cu teme de campanie electorală”.

“Haideți să lămurim un aspect foarte important. În primul rând, noi, cei de la PSD, am inițiat o lege, Legea 74, și oricine, dacă este curios, va vedea că această lege inițiată de mine, împreună cu colegii mei din PSD, are, până în prezent, peste 12000 de beneficiari. Nu știu de ce mai pot să vorbească cei de la USR despre CEO. Ei și-au pierdut acest drept, pentru că, atunci când au avut posibilitate și au fost la guvernare și au avut majoritate, puteau să facă orice lege își doreau ca să susțină această unitate economică. Mai mult, știm bine că un reprezentant de seamă al USR, respectiv fostul comisar al Gărzii de Mediu, a sunat la 112 și a închis cea mai mare carieră din CEO. Cei de la USR vorbesc, acum, doar despre închiderea CEO, pe noi ne interesează ca oamenii, într-adevăr, să beneficieze de drepturile și de condițiile în care au lucrat și prin toate legile pe care le-am susținut, inclusiv cea mai importantă, beneficiul Legii 197, reducerea cu 13 a vârstei de pensionare a fost susținut de PSD. Noi ne dorim să susținem această activitate economică și să protejăm oamenii, dar prin lucruri concrete. Nu venim cu niște teme, acum, de campanie să dăm speranțe oamenilor, despre care nu știm cu siguranță ce se va întâmpla. Să vină cu un proiect legislativ, orice proiect de susținere a acestei activități economice, dar să aibă și o bază, nu să fie doar o temă de campanie”, afirmă parlamentarul.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *