Penitenciarul Târgu Jiu în colaborare cu Centrul Școlar pentru Educatie Incluzivă Târgu Jiu a organizat în ziua de luni, 11 septembrie 2023, la sediul instituţiei, festivitatea de deschidere a noului an şcolar 2023 – 2024, pentru aproximativ 142 deţinuţi aflaţi în custodia unităţii noastre care s-au înscris la cursurile şcolare.
Agenda manifestărilor a cuprins în prima parte festivitatea de deschidere a anului şcolar, ocazie cu care au fost prezentate cadrele didactice care vor asigura instruirea şcolară a deţinuţilor în acest an și curricula şcolară stabilită la nivel naţional de Ministerul Educaţiei. Domnul subcomisar de poliție penitenciară Stefan Sorin Racoceanu a prezentat mesajul adresat profesorilor, elevilor si cadrelor penitenciarului de către domnul comisar sef de poliție penitenciară dr. Dan Halchin, director general al Administrației Naționale a Penitenciarelor.
În cea de-a doua parte, a fost prezentată repartizarea elevilor pe clase. În anul școlar 2023 – 2024, în cadrul Penitenciarului Târgu Jiu, cursurile învățământului primar sunt urmate de 25 de deținuți, la cursurile învățământului gimnazial sunt cuprinși 34 de deținuți, iar alți 83 vor frecventa cursurile liceale. Activitatea de instruire școlară reprezintă o axă prioritară a activităților de reintegrare socială a persoanelor aflate în custodia instituției noastre și este coordonată de doamna comisar șef de poliției penitenciară Minodora Lupulescu.
Diploma de studii, adeverinţa, certificatul de absolvire precum şi foaia matricolă, se eliberează de către unitatea de învăţământ care asigură cu personal didactic buna desfăşurare a cursurilor, fără a fi înscrise menţiuni cu privire la locul în care s-a derulat instruirea şcolară.
Având în vedere faptul că reintegrarea socială a persoanelor care au săvârşit infracţiuni constituie unul dintre scopurile majore ale pedepsei privative de libertate iar instruirea şcolară a persoanelor deţinute rămâne una dintre cele mai viabile modalităţi de acţiune pentru creşterea şanselor de incluziune socială după liberarea din penitenciar, in sistemul penitenciar se acordă o importanţă deosebită respectării şi garantării accesului la educaţie pentru persoanele aflate în custodia penitenciarelor.
Ca serviciu public aflat în slujba comunităţii, Penitenciarul Târgu Jiu, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Gorj, organizează cursuri de şcolarizare pentru persoanele condamnate, urmărind compensarea deficitului școlar și prevenirea, în acest fel a recidivei, prin transmiterea unor valori fundamentale, formarea de deprinderi şi atitudini, care să determine comportamente prosociale.