Ultima oră

Deținutul evadat a fost prins

Deţinutul de la Penitenciarul Poarta Albă, care nu s-a întors din învoire, a fost prins, luni seară, într-o stațiune de pe litoralul românesc, au anunțat reprezentanţii Penitenciarului Constanţa-Poarta Albă.

„Vă comunicăm faptul că deţinutul IVĂNCESCU Gheorghe, în vârstă de 34 de ani, condamnat definitiv la 5 ani, 7 luni pentru <conducerea unui vehicul fără permis de conducere(335 NCP)> a fost capturat în cursul zilei de azi, 05.08.2024, în jurul orei 19:30, de către un echipaj mixt format din poliţişti şi jandarmi, pe raza staţiunii Olimp, judeţul Constanţa, în timp ce se plimba în proximitatea căii ferate. Acesta va fi reîncarcerat în sistemul penitenciar”, au anunțat reprezentanţii Penitenciarului Constanţa-Poarta Albă, într-un comunicat de presă.

Bărbatul a fost depistat de polițiștii orașului Mangalia.

„A plecat în învoire din penitenciar dar … a uitat să se mai întoarcă. Colegii noștri de la Poliția Municipiului Mangalia i-au amintit însă, în această seară, când l-au depistat în stațiunea Neptun. Vorbim despre bărbatul care, aflat în executarea unei pedepse cu închisoarea pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, a primit o învoire de 24 de ore, urmând ca astăzi (n.r: luni, 5 august) să se prezinte la penitenciar. Nu a mai făcut acest lucru, astfel că polițiștii au răscolit județul Constanța în căutarea lui. Felicitări pentru o misiune îndeplinită cu succes!”, au anunțat reprezentanții IPJ Constanța.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *