ActualitateUltima oră

Dispare betonul amprentat de pe centrul pietonal. Investiție de 6 milioane de euro!

„6 milioane de euro pentru centrul pietonal vin la Târgu Jiu de la Ministerul Dezvoltării! Îi mulțumesc ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, pentru sprijinul acordat!
În ultima perioadă, am fost de nenumărate ori la București, împreună cu directorul de la Investiții, Raul Chiriac, iar discuțiile cu reprezentanții ministerului au dat rezultate.
Revenim la proiectul inițial al centrului pietonal din Târgu Jiu, betonul amprentat urmând a fi înlocuit cu piatră. Se va interveni pe suprafața de 33.000 de metri pătrați, spațiile verzi urmând a fi și ele îmbunătățite, fără a se schimba configurarea acestora, iar stâlpii de iluminat vor fi schimbați.
Betonul amprentat va acționa ca o bază, va fi frezat, peste acesta urmând a fi aplicat un adeziv ce va fixa piatra naturală care va defini centrul orașului.
Transformăm centrul pietonal într-un adevărat mall în aer liber, o zonă destinată relaxării și plimbărilor.
Studiul de fezabilitate a fost deja avizat, investiția de aproape 6 milioane de euro a fost aprobată prin ordin de ministru și urmează licitația.
Trebuie să mulțumesc și doamnei Manuela Pătrășcoiu, director general al CNI, domnului secretar de stat Marian Țole și domnului secretar general adjunct Victor Banța pentru sprijinul acordat!
Invit, ca de obicei, societățile comerciale din județul Gorj să participe la licitația organizată pentru acest obiectiv, urmând ca la primăvară să demareze lucrările.”, este mesajul primarului Marcel Laurențiu.

 

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *