Teoretic, fiecare clădire de locuințe ar trebui să aibă un spațiu special destinat adăpostirii locatarilor în cazul unui atac aerian. În realitate lucrurile nu stau deloc așa, iar numărul buncărelor este mult mai mic decât este nevoie pentru a asigura protecția cetățenilor. Multe adăposturi au fost transformate în beciuri și spații de depozitare, iar pentru că nimeni nu s-a mai ocupat de întreținerea lor, de-a lungul anilor, unele au devenit adevărate focare de infecție, fiind transformate în ghene de gunoi.
Cele mai prost pregătite pentru un conflict sunt municipiile Vaslui, Focșani, Deva și Slobozia, unde există structuri de protecție care pot adăposti sub 1% din populație. Alexandria, Drobeta Turnu Severin, Zalău, Giurgiu, Sf. Gheorghe, Călărași, Alba Iulia, Bistrița, Miercurea Ciuc și Piatra Neamț au capacități de protecție care acoperă în jur de 1 – 2% din populație. Între 2 – 5% sunt municipiile pot acoperi municipiile Târgu Jiu, Tulcea, Baia Mare, Buzău, Suceava, Constanța, Arad, Târgu Mureș, Slatina, Râmnicu Vâlcea, Oradea, Craiova, Bacău, Cluj-Napoca, Botoșani. Ceva mai mult de 5% din populație își găsește adăpost în Ploiești, peste 6%, Brăila și Pitești, iar aproape 7%, la Târgoviște și Sibiu. București și Satu Mare sunt municipiile care au cele mai încăpătoare structuri de protecție a populației, în caz de bombardamente, cu o capacitate între 9% și 11%.
