Doctorul Andrei Voiculescu a adus în județul Gorj tehnici moderne și proceduri chirurgicale avansate, sprijinind județul cu o îmbunătățire a serviciilor medicale în domeniul ortopediei. Doctorul Voiculescu are experiență în domeniu, dobândită inclusiv în perioada în care a lucrat în cadrul Spitalul Județean de Urgență Timișoara – Clinica II Ortopedie – Traumatologie. Acesta s-a alăturat echipei de medici ortopezi și chirurgi ai Spitalului de Urgență Târgu-Cărbunești în luna ianuarie, anul curent.
Dorința de deveni din ce în ce mai bun l-a determinat să urmeze o serie de cursuri de specializare pe genunchi, picior și ecografie musculoscheletală. Printre intervențiile doctorului Andrei Voiculescu se numără proceduri rare în județul Gorj, precum sutura de menisc (conservarea meniscului), dar și ligamentoplastia – înlocuirea ligamentului încrucișat anterior. Acestea reprezintă tehnici extrem de importante pentru pacienții cu afecțiuni ortopedice complexe, care au nevoie de soluții rapide și eficiente.
Doctorul Andrei Voiculescu face parte din echipa de medici ortopezi și chirurgi din cadrul Spitalului de Urgență Târgu-Cărbunești, care se remarcă printr-o abordare eficientă a cazurilor medicale, prioritizând tratamentele rapide și precise pentru a evita temporizarea nejustificată a afecțiunilor, atitudine proactivă care asigură pacienților o recuperare rapidă și un parcurs medical cât mai lipsit de complicații.
Pe lângă serviciile medicale oferite în cadrul Spitalului de Urgență Târgu-Cărbunești, tânărul medic ortoped oferă consultații și la clinica Medical One din Târgu-Jiu, în fiecare zi de miercuri, oferind pacienților din județul Gorj acces la expertiza sa. Acest lucru este benefic pentru pacienți, deoarece aceștia nu mai sunt nevoiți să se deplaseze în alte orașe mari din țară pentru tratamente complexe și alte proceduri.