EvenimentUltima oră

Doi ambulanțieri din Târgu Jiu au fost „goniți” de colegii lor de teamă că ar fi infectați cu noul coronavirus. ISU Gorj a sesizat DSP pentru a face anchetă

Doi ambulanţieri din Târgu Jiu nu au fost lăsaţi de colegi să mai intre în staţia din Târgu-Jiu, de teamă că ar putea fi infectaţi cu COVID-19.

Echipajul transportase un pacient care a călătorit în Franţa acum patru luni şi nu prezenta simptome de îmbolnăvire. ISU Gorj a cerut o anchetă în acest caz, scrie Mediafax.

Comedia absurdului a avut loc la Târgu Jiu, unde doi ambulanţieri au fost trimişi acasă, în noaptea de vineri spre sâmbătă, înainte de a ieşi din tură, pentru că au transportat la spital un pacient care călătorise în Franţa. Doar că bărbatul fusese în Franţa în urmă cu patru luni şi nu prezenta simptome de coronavirus.

Cu toate astea, colegii de la Ambulanţă au refuzat să-i mai primească în staţie. „Anchetăm faptul că a fost trimis acasă un echipaj de pe ambulanţă, după ce a intervenit la un caz”, a declarat, pentru Mediafax, Narcis Stoian, directorul DSP Gorj.

Managerul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Gorj, Constantin Mitroi, este cel care ar fi dispus ca echipajul să plece acasă.

Constantin Mitroi, managerul SAJ Gorj, neagă că ar fi trimis echipajul acasă.

„Nici nu vă confirm, nici nu vă infirm (…). Nu am dispus eu, nu”, spune el.

De cealaltă parte, Augustin Malacu, inspector şef ISU Gorj, afirmă că a sesizat DSP pentru a face anchetă în acest caz. „Ofiţerul din dispecerat a spus că echipajul care a fost la caz nu e primit în staţie şi că e scandal între ei, că de ce să se ducă să-i infecteze şi pe ceilalţi. (…) Am făcut adresă la DSP să facă o verificare”, afirmă reprezentantul ISU Gorj.

Scandalul de la Ambulanţă afectează grav activitatea instituţiei care se confruntă o lipsă de personal, după ce mai mulţi medici aflaţi în prag de pensionare au intrat în concediu medical.

 

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *