Eveniment

Doi bărbați, încătușați după ce unul dintre ei a aruncat un telefon peste gardul Penitenciarului Târgu-Jiu

Un gest riscant le-a adus o noapte de arest unor tineri din Rovinari și Bălești. Cei doi bărbați de 37 și 38 de ani au fost reținuți, sâmbătă seara, după ce unul dintre ei ar fi fost surprins în timp ce arunca un telefon mobil peste gardul Penitenciarului Târgu-Jiu. Pachetul ar fi ajuns la o persoană privată de libertate. „La data de 28 martie, polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au prins, în flagrant, un bărbat de 37 ani, din orașul Rovinari, care ar fi aruncat în curtea interioară a Penitenciarului Târgu-Jiu un pachet ce conținea un telefon mobil și care a intrat în posesia unui deținut.

Din cercetările efectuate de polițiști a reieșit faptul că, la comiterea faptei, a mai participat un bărbat de 38 de ani, din comuna Bălești. Cu ocazia percheziției corporale efectuate asupra bărbatului de 37 de ani, polițiștii au mai identificat un pachet ce conținea un alt telefon mobil ce urma să fie aruncat în interior. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul savârșirii infracțiunii de introducerea în mod ilicit de telefoane mobile și alte mijloace de comunicare la distanță într-un penitenciar. Cei doi bărbați au fost reținuți de polițiști pentru 24 de ore și introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj”, a declarat Victor Țuhașu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. Reprezentanții Penitenciarului fac verificări pentru a stabili dacă au mai fost introduse și alte telefoane în unitatea de detenție.

 

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *