Doi elevi, o fată și un băiat, s-au bătut în clasă, sub privirele colegilor. Cei doi s-au tras de păr și s-au lovit cu pumnii în cap.
Poliția s-a autosesizat în acest caz, scrie tion.ro.
„La data de 22 mai, polițiștii orașului Gătaia s-au sesizat din oficiu, sub supravegherea procurorului de caz cu privire la săvârșirea infracțiunii de lovirea sau alte violențe. În fapt, la data de 21.05.2024, la o unitate școlară din Gătaia, ar fi avut loc o altercație între doi elevi, în vârstă de 14 și 15 ani. Polițiștii continuă cercetările în vederea stabilirii tuturor cauzelor și împrejurărilor în care a avut loc evenimentul”, transmite IPJ Timiș.
Cu privire la incidentul care a avut loc în cursul zilei de ieri, 22 mai, la Liceul Teoretic Gătaia, IȘJ Timiș a reacționat.
„Altercația a avut loc între doi elevi ai clasei a VII-a. Direcțiunea unității de învățământ a informat familiile acestora și Poliția din Gătaia, care, la rândul ei, a informat Biroul Siguranță Școlară asupra evenimentului care s-a desfășurat, în timpul programului școlar, în unitatea de învățământ.
În acest moment, atât Poliția, cât și unitatea de învățământ întreprind măsurile necesare. În ceea ce privește acțiunile aflate în desfășurare la nivelul școlii, suntem în măsură să vă informăm că se investighează cauzele care au dus la producerea incidentului, în scopul aplicării măsurilor care se impun, în virtutea normativelor care guvernează unitățile de învățământ”, spun reprezentanți inspectoratului.