Ultima oră

DOLIU în muzica populară! Soțul unei celebre cântărețe și-a pus capăt zilelor. Avea doar 38 de ani

Este doliu în familia unei cântărețe celebre de muzică populară din România, după ce soțul acesteia a decis să își pună capăt zilelor. Bărbatul avea doar 38 de ani și a fost găsit fără suflare de unul dintre vecinii acestuia, după ce nu i-a mai răspuns la telefon.

Este doliu în familia cântăreței Carmen Cornaci, după ce a aflat că soțul ei a fost găsit fără suflare în casa lor din Mănăstirea Doamnei. Bărbatul a fost găsit de către un vecin care a venit să se asigure că totul este în regulă, după ce nu i s-a mai răspuns la telefon. Însă, când a ajuns la locul faptei, vecinul a constat tragedia.

Artista Carmen Cornaci trece prin cel mai greu moment al vietii sale. Sotul ei, alaturi de care implinise 13 ani de casnicie, a ales sa-si curme viata dupa ce artista a decis sa divorteze. Neintelegerile care se transformau in certuri ii afecta si pe cei doi copii ai lor, astfel, artista a decis ca cel mai bine e sa se separe. Lunea trecuta, dupa ce artista a plecat cu copiii de acasa, barbatul nu a suportat ideea separarii si si-a pus capat zilelor. Luna asta ar fi implinit 38 ani. Acesta a mai cautat ajutor, in ultima perioada, si la psihologi. Prea tarziu, insa.

”Din pacate, traceam printr-o perioada mai dificila a casniciei noastre, eram in pragul divortului. Luni am luat decizia de a pune capat, ceea ce nu a acceptat si sotul meu. Trebuia sa fac acest pas pentru ca simteam ca nu functionam cum trebuie si nu ajuta pentru cresterea copiilor, sa participe la certurile dintre noi doi care devenisera tot mai dese si grave. Nu a putut accepta divortul, faptul ca am plecat cu tot cu copiii, pentru el a fost o ruptura prea puternica. Eu am stiut ca daca se va intampla sa divortam, exista si acest risc. Imi spunea mereu ca daca aleg sa plec cu copii, nu va putea sa traiasca fara noi. Am plecat cu copiii de acasa, le-a sunat pe mama si pe mama lui sa le convinga sa ma sune si sa ma faca sa ma intorc acasa. Eu mi-am spus punctul de vedere foarte ferm si nu au reusit sa ma determine sa ma intorc. Noi cand aveam certuri, ii spuneam mereu ca nu e firesc sa aiba anumite reactii. Incepuse sa accepte ideea, in ultima perioada a mers si la terapie, la psiholog, insa era mult prea tarziu pentru situatia in care se afla.”, a declarat Carmen Cornaci pentru Star Popular.

 

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *