Ultima oră

Două femei, mamă și fiică, găsite moarte


Două femei, mamă şi fiică, au fost găsite moarte, cu semne de violenţă pe corp, într-o locuinţă din localitatea braşoveană Hoghiz. Cadavrul mamei a fost descoperit în curtea casei, iar cel al fiicei, care avea 25 de ani, a fost găsit în casă. Anchetatorii au mai multe ipoteze, însă până în prezent, nimeni nu a fost pus sub acuzare în acest caz de omor.
Potrivit primelor informații, cele două cadavre ar fi fost găsit de soțul femeii de 45 de ani. Se pare că aceasta și-ar fi ucis fiica, educatoare în sat.

Autorităţile au fost anunţate despre moartea celor două vineri după amiază, în jurul orei 17:30, prin numărul unic pentru apeluri de urgenţă 112, scrie news.ro.

„La solicitarea telefonică a unui bărbat care este proprietarul unui imobil din comuna Hoghiz, un vecin care are cheia şi un unchi al proprietarului au intrat în curte şi au descoperit cadavrul unei femei. Ulterior, poliţiştii care s-au deplasat la faţa locului, respectiv la locuinţa familiei din comuna Hoghiz, au descoperit în curtea casei cadavrul unei femei de 45 de ani iar în locuinţă cadavrul altei femei, fiica primei femei, aceasta având vârsta de 25 de ani. Ambele prezentau indicii de moarte violentă”, a declarat, sâmbătă, procurorul şef al Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov, Adrian Radu.

Cercetările au continuat pe parcursul nopţii, iar sâmbătă dimineaţă vor avea loc autopsiile.

„În prezent nu a fost pusă nicio persoană sub acuzare şi se verifică mai multe ipoteze”, precizează oficialul Parchetului. Sursa: stiripesurse.ro

 

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *