La data de 22 decembrie a.c., polițiști din cadrul Secţiei 6 Poliţie Rurală Târgu Cărbunești au fost sesizaţi prin apelul 112 de către o femeie, de 46 de ani, din comuna Scoarța cu privire la faptul că a avut un conflict cu soțul său.
Din cercetările efectuate de polițiști a reieșit faptul că, un bărbat, de 47 de ani, din comuna Scoarța, în timp ce se afla la domiciliu, pe fondul consumului de alcool, ar fi amenințat-o cu acte de violență pe soția acestuia.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de amenințare.
Totodată, polițiștii au luat măsura emiterii unui ordin de protecție provizoriu față de bărbat, pe o perioadă de 5 zile.
♦
La data de 22 decembrie a.c., polițiști din cadrul Poliției Orașului Novaci au emis un ordin de protecție provizoriu pe o perioadă de 5 zile, față de un tânăr, de 25 de ani, din orașul Novaci.
Din cercetările efectuate de polițiști a reieșit faptul că, tânărul, pe fondul unui conflict spontan, ar fi exercitat acte de violențe asupra concubinei sale, de 22 de ani, din aceeași localitate.
În cauză s-a întocmit dosar penal polițiștii continuând cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie.