La data de 16 noiembrie a.c., polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu au reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj, o femeie, de 52 de ani, din municipiul Târgu Jiu, bănuită de săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe.
Din cercetările efectuate, polițiștii au stabilit că la data de 15 noiembrie a.c., în urma unui conflict spontan, femeia ar fi lovit-o pe vecina sa, de 46 de ani.
Astăzi, femeia va fi prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu, cu propuneri corespunzătoare.