Drumul care face legătura dintre satul Negraia și cătunul Poiana Mare, din comună Vladimir, zici că nu a fost reabilitat niciodată. Artera este plină de nămol în care, la orice ploaie, intri până la genunchi, asta deși drumul a fost pietruit în 2019. Deși pe drumul sătesc s-au aruncat ,120.000 de lei de către autoritatea locală, investiția de reabilitare este că și când nu ar fi existat. Drumul nu mai are picătură de piatra, iar florile și noroiul sunt la ele acasă. În cătun mai sunt doar șase case, patru dintre ele fiind locuite de bătrâne singure cu vârsta de peste 80 de ani. Femeile nu se bucura nici de iluminat stradal, deși plătesc anual iluminat public din pensii de mizerie. În cătun nu exista apa curenta, gaze ori canalizare iar drumul este o mizerie desi acolo locuiește un fost consilier local PNL.
0 630