Deciziile financiare mai înțelepte ne-ar putea aduce mai aproape de viața pe care o ne-o dorim. Paul Handro, director zonal BCR și speaker la conferința Între sine și bani, care are loc pe 3 aprilie la Târgu Jiu, ne spune care sunt cele mai bune strategii în privința finanțelor noastre și ce greșeli să evităm.
Cursurile de educație financiară pe care le susțineți la Școala de bani BCR i-au ajutat pe mulți români să își gestioneze mai bine finanțele. Cum v-a folosit în propria viață financiară experiența profesională dobândită în sistemul bancar?
Experiența în sistemul bancar m-a influențat profund și mi-a adus multiple beneficii în gestionarea finanțelor personale. Am acumulat cunoștințe extinse despre produsele și serviciile financiare, dobândind încredere în modalitățile lor de a contribui la independența financiară a familiei mele.
Interacțiunea cu numeroși clienți m-a expus la o varietate de experiențe financiare, atât de succes, cât și de eșec. Am avut privilegiul de a observa parcursuri de viață în care gestionarea inteligentă a finanțelor a condus la stabilitate și prosperitate, dar și cazuri în care deciziile financiare nepotrivite au dus la dificultăți și chiar la eșecuri personale.
Aceste experiențe m-au învățat că este crucial să înțelegi și să gestionezi corect finanțele tale, să fii atent la riscuri și să iei decizii informate.
Spuneați la un moment dat că românii neglijează investițiile (ca modalitate importantă de a-și crește averea). Care este cea mai bună strategie atunci când decidem să facem o investiție financiară?
Este adevărat că mulți români neglijează investițiile financiare, deși acestea pot juca un rol crucial în creșterea stabilității financiare personale pe termen lung. Totuși, există semne încurajatoare, precum creșterea interesului pentru investiții, cum s-a întâmplat anul trecut prin listarea la bursă a unei mari companii din România, care a determinat un număr record de români să înceapă să facă investiții financiare.
Când vine vorba despre găsirea celei mai bune strategii pentru investiții financiare, consider că informarea este esențială. Discuția cu un profesionist din domeniu te poate ajuta să înțelegi produsele și să faci alegerile potrivite pentru tine.
Un alt pas important în strategia de investiții este să gândești pe termen lung și să eviți deciziile care țin doar de oportunitate. Drumul către stabilitate și independență financiară este o construcție pe termen lung. Ajustarea așteptărilor este esențială.
În plus, este crucial să-ți stabilești obiective clare de timp și destinație pentru investiții, cum ar fi economisirea pentru pensie sau pentru educația copiilor. Aceste obiective definitorii te vor ajuta să direcționezi investițiile tale și să prioritizezi cheltuielile în funcție de nevoile tale financiare pe termen lung.
Care ar fi regula de la care să pornim o redresare financiară atunci când, în bugetul nostru, diferența între venituri și cheltuieli (cele de bază, la care nu putem renunța) dă cu minus?
Pentru a vă redresa financiar și a evita să trăiți de la o lună la alta făcând datorii, iată câteva măsuri esențiale pe care le puteți lua:
- Analizați și înțelegeți situația financiară: începeți prin a face o evaluare detaliată a veniturilor și cheltuielilor pentru a înțelege cât cheltuiți și în ce scop. Acest lucru vă va ajuta să identificați zonele în care puteți face economii.
- Fiți perseverenți: redresarea financiară poate dura timp, așa că fiți perseverenți și răbdători. Stabiliți obiective clare și lucrați sistematic pentru a le atinge.
- Căutați venituri suplimentare: încercați să câștigați venituri suplimentare prin activități part-time, freelance sau investiții.
- Evitați noi datorii: folosiți creditul doar în cazuri de urgență sau pentru îndeplinirea unui obiectiv strategic, cum ar fi cumpărarea unei locuințe.
- Căutați ajutor profesional: dacă vă simțiți copleșiți de datorii, consultați un specialist în finanțe sau un consilier financiar. Veți primi sfaturi și soluții personalizate.
- Reduceți cheltuielile: identificați cheltuielile inutile și reduceți-le. Poate fi vorba despre reduceri la cheltuielile pentru divertisment, mâncare la restaurant sau despre cumpărături impulsive.
- Plătiți datoriile existente: prioritatea ar trebui să fie rambursarea datoriilor existente. Concentrați-vă pe datoriile cu dobânzi mari sau cu termene limită scurte.
- Construiți un fond de urgență: acesta poate să acopere cheltuieli neașteptate. Astfel, evitați situația în care trebuie să vă îndatorați din nou în caz de nevoie.
- Utilizați instrumente de protecție a activelor, cum ar fi asigurările, pentru a atenua șocurile financiare potențiale, provocate de evenimente ca defectarea centralei, spargerea țevilor în casă sau daunele provocate de inundații.
Care considerați că ar fi vârsta de la care ar fi bine să începem educația financiară a copiilor noștri?
Nu există o vârstă exactă de la care să începem educația financiară a copiilor. Este important să încorporăm concepte și practici financiare în viața lor de zi cu zi încă de la o vârstă fragedă și să le oferim oportunități continue de a învăța și de a practica abilitățile financiare pe măsură ce cresc. Educația financiară timpurie le poate oferi copiilor abilități solide pentru gestionarea banilor pe parcursul vieții și constituie un pilon important în stabilitatea emoțională și financiară a viitorului adult.
Părinții sunt primele modele ale copiilor, inclusiv în privința relației cu banii. Din ce observați în jur, care sunt greșelile pe care le facem ca părinți și prin care le inducem copiilor noștri percepții și atitudini greșite despre bani?
Observând în jurul nostru, putem identifica mai multe greșeli pe care le facem ca părinți în relația cu banii și care pot influența percepțiile și atitudinile copiilor noștri:
Lipsa transparenței financiare: uneori, părinții nu discută deschis despre aspectele financiare ale familiei, cum ar fi bugetul, economiile sau datoriile. Această lipsă de transparență poate duce la confuzie sau la dezvoltarea unor percepții distorsionate despre bani pentru copii.
Recompensarea excesivă sau lipsa acesteia: dacă îi recompensăm pe copii pentru orice faptă sau le îndeplinim orice dorință, ei nu pot înțelege valoarea banilor și nici nu realizează de ce efort este nevoie pentru a-i câștiga. Pe de altă parte, lipsa recompensării le poate induce sentimentul că banii sunt inaccesibili sau că nu merită efortul de a-i câștiga.
Cheltuieli excesive sau impulsive: când copiii ne văd cheltuind excesiv și impulsiv, asta le poate transmite ideea că banii trebuie cheltuiți imediat pentru a obține satisfacție instantanee și îi poate determina să ignore importanța economisirii și a planificării financiare pe termen lung.
Focusul pe posesiuni: concentrarea excesivă pe bunuri materiale sau pe dorința de a avea mereu cele mai noi lucruri le poate induce copiilor percepția că valoarea personală este legată de posesiuni, că succesul se măsoară în funcție de cât de multe lucruri materiale dețin.
Evaluarea negativă a banilor: vorbind despre bani doar în contexte negative sau evitând discuțiile despre planificarea financiară și economisire, părinții le pot transmite copiilor ideea că gestionarea banilor este o sarcină dificilă și stresantă.
Evitarea acestor greșeli și adoptarea unui comportament financiar sănătos în fața copiilor noștri poate contribui la formarea unor atitudini înțelepte și stabile despre bani, încă de la o vârstă fragedă.
Am văzut că ați inițiat o petiție pentru a introduce educația financiară în materiile predate la școală. Ne puteți da mai multe informații?
După ce am interacționat direct cu peste 650,000 de români în ultimii 8 ani, ne-am dat seama că o soluție pentru pregătirea noilor generații pentru independență financiară, cât și pentru responsabilizarea lor cu privire la bani, este introducerea educației financiare în materiile predate la școală. Astfel, dacă vorbim despre bani la fiecare materie, în lecții care oricum urmează să fie predate, normalizăm discuțiile despre bani, nu aglomerăm programa școlară cu o nouă materie în plus și reușim să le explicăm elevilor noțiuni complexe într-o manieră simplă și interesantă, într-un mod interdisciplinar. De exemplu, putem calcula bugetul familiei Marei, din romanul lui Slavici, la limba română sau putem discuta despre cum planificăm o excursie cu clasa la ora de geografie și la ce trebuie să ne uităm. Discuțiile despre bani ar trebui să fie parte integrantă din educația pentru viață pe care o oferim copiilor noștri și credem că școala si cadrele didactice ne pot fi aliați în a face aceste discuții interesante și utile pentru viitorii adulți, care vor avea, astfel, o relație mai bună cu banii lor.